x close

Profesorul Marian Preda, noul rector al Universității din București

11 Dec 2019   •   22:30
Profesorul Marian Preda, noul rector al Universității din București foto- Facebook

Profesorul Marian Preda ar fi fost ales noul rector al Universității din București. A obținut 637 de voturi din cele 1.103 exprimate, mai exact 57%. 

Contracandidatul lui, Laurențiu Vlad, a strâns 433 de voturi, iar 33 de voturi au fost anulate. 

Prezenţa la procesul de vot miercuri a fost de 84,19%.

După primul scrutin, prof. univ. dr. Laurențiu Vlad obițnuse 488 de voturi, iar Marian Preda luase doar 477. 

Marian Preda a fost președintele Senatului și decanul Facultăţii de Sociologie. A făcut parte din Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a decis în 2012 că Victor Ponta a plagiat.

Preda a fost preşedintele al comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice în perioada 2009-2010, unde a coordonat o echipă de experți în vederea elaborării a două raporte pentru fundamentarea politicilor sociale și demografice ale României.

Marian Preda a fost președinte al Fundației ”Mișcarea Populară” până în 2014, când și-a dat demisia, convins fiind că nu este posibilă o schimbare din interior a clasei politice.

Citeşte mai multe despre:

marian preda rector universitatea din bucuresti
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati