Antena 3 CNN Actualitate Vremea: Codul Galben de ploi și vijelii se prelungește. Când se întoarce căldura

Vremea: Codul Galben de ploi și vijelii se prelungește. Când se întoarce căldura

Vremea: Codul Galben de ploi și vijelii se prelungește. Când se întoarce căldura
31 Iul 2018   •   14:43

Prognoză meteo. O mare parte din regiunile țării se află încă sub Cod Galben, dar se pare că după primele zile din luna august, vremea se va îmbunătăți și ne vom bucura în sfârșit de vară.

Prognoză meteo. „Deocamdată vorbim de un nou mesaj de atenționare meteorologic Cod Galben valabil până mâine, ce vizează zonele montane, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Muntenia și Oltenia în care vorbim din nou de instabilitate atmosferică accentuată, averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificare de scurtă durată a vântului și, izolat, căderi de grindină.

Prognoză meteo. În același timp vorbim de cantități de apă însemnate ce vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp. (...). După ziua de mâine pare o ameliorare sub aspectul precipitațiilor, acestea se vor restrânge către V, S-V și vor fi ușor în diminuare. Valorile termice se mențin undeva în jurul celor normale, izolat se pot înregistra valori peste 30 de grade, 32-33 în partea de sud a teritoriului”, a declarat meteorologul Alina Șerban.

ANM a emis Cod Galben pentru intervalul  01 august, ora 09:00 – 01 august, ora 23:00, pentru mai multe județe ale țării.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane, precum și în Transilvania, Banat, Crișana și local în Maramureș, Oltenia și Muntenia. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

 

×
Subiecte în articol: prognoza meteo vara
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close