Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo. Vremea se va menţine deosebit de caldă

Prognoza meteo. Vremea se va menţine deosebit de caldă

Prognoza meteo. Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie, cu temperaturi maxime de până la 16 grade.

Prognoza meteo. Vremea se va menţine deosebit de caldă
Sursa foto: Pixabay.com/kapa65
de Silvia Preda    |    01 Ian 2022   •   16:51

În sud-vestul ţării, duminică, 2 ianuarie 2022, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru începutul lunii ianuarie, în timp ce în rest valorile termice vor fi mai scăzute faţă de intervalul anterior, dar se vor situa peste mediile multianuale. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi 15 grade în sudul Olteniei, iar cele minime, în general, între -1 şi 6 grade.

Prognoza meteo pentru luni, 3 ianuarie 2022

Vremea se va încălzi în toate regiunile, dar mai semnificativ în cele sudice şi estice, astfel că valorile termice se vor situa cu mult peste mediile multianuale caracteristice începutului de ianuarie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 7 grade. În vestul, centrul şi nord-vestul ţării, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar în rest înnorările vor fi temporare, iar ploile vor fi posibile doar izolat. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Prognoza meteo pentru marţi, 4 ianuarie 2022

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 15 grade şi minime, în general, între -1 şi 7 grade. Cerul va fi variabil în sud-vestul şi sudul ţării, iar în rest va prezenta înnorări, dar numai trecător şi pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. În zona montană înaltă, îndeosebi la începutul intervalului vor fi precipitaţii mixte.

Prognoza meteo pentru miercuri, 5 ianuarie 2022

Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie, cu temperaturi maxime cuprinse între 8 şi 16 grade şi minime, în general, între 0 şi 6 grade. În vestul, nordul şi parţial în centrul ţării, vor fi înnorări şi ploi pe arii relativ extinse. La munte, ziua vor fi ploi locale, iar noaptea îndeosebi în masivele din nordul teritoriului, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Sursa: ANM

×
Subiecte în articol: vremea prognoza meteo temperaturi
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close