Antena 3 CNN Actualitate PROGRAM KAUFLAND de PAȘTE. Ce magazine sunt deschise de Paști. Program prelungit

PROGRAM KAUFLAND de PAȘTE. Ce magazine sunt deschise de Paști. Program prelungit

PROGRAM KAUFLAND de PAȘTE. Ce magazine sunt deschise de Paști. Program prelungit
09 Apr 2018   •   17:15

PROGRAM KAUFLAND de PAȘTE. KAUFLAND a anunțat că a prelungit programul tuturor magazinelor în perioada de PAȘTE, astfel încât clienții să își poată cumpăra toate cele necesare pentru masa de PAȘTE.

PROGRAM KAUFLAND de PAȘTE. Astfel, în perioada 4-6 aprilie, majoritatea magazinelor KAUFLAND vor fi deschise de la ora 07:00 până la 23:00 sau chiar 23:30 în unele locații. Excepție fac câteva magazine care au fost închise cu ocazia Paștelui Catolic. 

PROGRAM KAUFLAND de PAȘTE. Pe 8 aprilie, în PRIMA ZI DE PAȘTI aproape toate magazinele KAUFLAND vor fi închise. Excepție fac magazinele KAUFLAND din Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Orodheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, care sunt deschise între 08:00 și 18:00.

PROGRAM KAUFLAND de PAȘTE. Pe 9 aprilie, în A DOUA ZI DE PAȘTI, magazinele KAUFLAND sunt DESCHISE, însă au programe reduse, până la orele 14:00, 15:00, 16:00 sau 21:00, în funcție de oraș. 

PROGRAMUL COMPLET AL TUTUROR MAGAZINELOR KAUFLAND POATE FI CONSULTAT AICI.

×
Subiecte în articol: Kaufland
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close