Antena 3 CNN Actualitate Program Kaufland de Paşte 2024. Orarul magazinelor din ţară în perioada 03 - 06 mai

Program Kaufland de Paşte 2024. Orarul magazinelor din ţară în perioada 03 - 06 mai

Program Kaufland de Paşte 2024. Când se deschid magazinele Kaufland şi ce program de funcţionare au în prima şi a doua zi de Paşte.

Program Kaufland de Paşte 2024. Orarul magazinelor din ţară în perioada 03 - 06 mai
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    01 Mai 2024   •   10:00

Magazinele Kaufland din România vor funcționa după un program special în prima şi a doua zi de Paşte

Iată programul magazinelor Kaufland din această perioadă şi află când poţi să îţi faci cumpărăturile.

Pentru a petrece mai mult timp împreună cu familiile de sărbători, și anul acesta Kaufland le oferă tuturor angajaților o zi liberă de Paşte, pe 5 mai 2024.

Potrivit datelor furnizate pe site-ul oficial al lanţului de magazine, programul magazinelor Kaufland de Paşte 2024 şi în perioada următoare este următorul:

Vineri, 03.05: hipermarketurile vor avea un program prelungit, cu ora deschiderii cuprinsă între 06:30 și 09:00, în funcție de magazin, iar ora închiderii între 21:30 și 23:00. Magazinele din Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Sovata și Târgu Secuiesc vor funcționa după programul normal.

Sâmbătă, 04.05: majoritatea magazinelor vor avea program de funcționare mai scurt, care începe între 06:30 și 08:00 și se încheie între orele 17:00 și 19:00. Excepție fac magazinele din orașele menționate anterior, care vor funcționa după programul normal.

Duminică, 05.05: hipermarketurile Kaufland vor fi închise, cu excepția locațiilor din orașele menționate anterior.

Luni, 06.05: magazinele vor avea program scurt, începând cu ora 09:00, orele de închidere variind între 15:00 și 18:00. Excepție fac locațiile din orașele menționate anterior, care vor funcționa după programul normal. De asemenea, magazinul din incinta Promenada Mall Sibiu va fi deschis între orele 10:00 și 22:00.

Cu toate acestea, în funcţie de locaţia magazinului, programul Kaufland de Paşte 2024 poate diferi în funcţie de oraş.

Pentru informații cât mai precise referitoare la programul fiecăruia dintre magazinele Kaufland, clienții sunt rugați să acceseze site-ul www.kaufland.ro și să selecteze magazinul Kaufland în care urmează să vină la cumpărături.

Minivacanțe în 2024 pentru români

Cu ocazia sărbătorilor de Paștele ortodox, angajaţii români vor avea mai multe zile libere. Mai exact, în funcţie de decizia firmelor, românii pot beneficia de şase zile libere, deoarece Guvernul a mai acordat o zi liberă, numită zi-punte între cele două sărbători.

Astfel, angajaţii români vor avea liber în data de:

  • miercuri, 1 mai – Ziua Muncii
  • joi, 2 mai – zi-punte liberă decisă de Guvern
  • vineri, 3 mai – Vinerea Mare
  • duminică, 5 mai – Paștele ortodox
  • luni, 6 mai – A doua zi de Paște ortodox (minivacanță de 6 zile 1-6 mai)

În ceea ce privește cursurile școlare, conform calendarului pentru anul 2023-2024, Paștele ortodox va coincide cu perioada vacanței de primăvară. Mai precis, vacanța elevilor se va încheia pe data de 7 mai (marți).

Următoarea minivacanță, după cea de Paște, va fi de Rusalii, când românii vor avea trei zile libere, inclusiv a doua zi de Rusalii, luni, 24 iunie.

Minivacanţa de Paşte 2024: Cine nu poate beneficia de zile libere

Potrivit Codului Muncii, angajații cu locuri de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii nu pot beneficia de aceste zile libere, însă vor beneficia de compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

Vorbim despre angajați din sistemul de sănătate, judiciar, ordine publică, alimentație publică. 

Mai mult, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, angajaţii români beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Zile libere 2024, după minivacanţa de Paşte

După sărbătorile Pascale, românii vor mai avea în 2024 încă 11 zile libere, după cum urmează: 

  • sâmbătă, 1 iunie – Ziua copilului
  • duminică, 23 iunie – Rusaliile
  • luni, 24 iunie – A doua zi de Rusalii
  • joi, 15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria)
  • vineri, 16 august – zi liberă decisă de Guvern (minivacanță 15-18 august, 4 zile)
  • sâmbătă, 30 noiembrie – Sfântul Andrei
  • duminică, 1 decembrie – Ziua Națională
  • miercuri, 25 decembrie – Crăciunul
×
Subiecte în articol: program Kaufland Paște 2024
Parteneri
Scandal monstru în Parlament: deputatul lovit în față de un fost ministru
x close