Antena 3 CNN Actualitate Programul de Paşte al hipermarketurilor şi al instituţiilor publice

Programul de Paşte al hipermarketurilor şi al instituţiilor publice

Programul de Paşte al hipermarketurilor şi al instituţiilor publice
Sursa foto: magazin
01 Apr 2010   •   11:52


Cine are de achitat facturi scadente sau de plătit rate este bine să se grăbească. Aşa cum se întâmplă în fiecare an, în perioada Paştelui, instituţiile statului, băncile, dar şi magazinele vor lucra după un program special.

De Paşte, cele mai multe instituţii bucureştene nu vor lucra cu publicul. Clienţii furnizorilor de utilităţi îşi vor putea plăti facturile la casierii până vineri, urmând ca ghişeele să fie redeschise pe 6 aprilie. În schimb, pentru rezolvarea problemellor legate de apă, electricitate sau alte utilităţi se va putea apela la echipele de intervenţie ale furnizorilor de servicii.

În perioada Paştelui, asistenţa medicală va fi asigurată, în Capitală, de 12 spitale, iar Serviciul de Ambulanţă va avea program normal de lucru. Bucureştenii care vor avea nevoie de medicamente duminică, în prima zi de Paşte, îşi vor putea cumpăra tratamentul din una dintre cele 14 farmacii deschise, cu program non-stop.

Băncile, administraţiile financiare si oficiile poştale vor fi închise luni, iar transportul în comun va lucra după un program prelungit.

În noaptea de Înviere RATB va prelungi programul pentru 13 linii de transport în comun, iar garniturile de metrou vor circula la intervale de 20 de minute.

Pentru a face faţă numărului mare de clienţi din această perioadă, cele mai multe hipermarketuri şi-au prelungit programul până la miezul nopţii. Centrele comerciale vor avea program redus doar cu o zi înainte de Sărbătoarea Învierii. De Paşte, toate magazinele vor fi închise, dar a doua zi cumpărăturile vor putea fi reluate.

Program Hipermarketuri

-3 aprilie: 8:00 - 18:00
-4 aprilie: Închis
-5 aprilie: 08:00 - 22:00


Program RATB

-În noaptea de Înviere: circulă tramvaiele 7, 20, 21, 32, 34, 41 şi autobuzele 104, 311, 331, 336, 368, 381, 385.

Program Metrorex

-În noaptea de înviere: circulă din 20 în 20 de minute

-În zilele de 3, 4, 5, 6 aprilie: circulă după grafic de weekend, din 10 în 10 minute

Antena 3

×
Subiecte în articol: program magazin Paste
Parteneri
Judeţul în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză
x close