Antena 3 CNN Actualitate Bucureştenii scapă de amenzile pentru neplata parcării. Proiectul a fost respins

Bucureştenii scapă de amenzile pentru neplata parcării. Proiectul a fost respins

Proiectul care prevedea amenzi de până la 2.500 de lei pentru șoferii care nu plătesc tariful de parcare de 5 lei/oră în București şi amenda de 200 de lei, în termen de 15 zile, a fost respins joi, 28 septembrie, de Consiliul General al Capitalei.

Bucureştenii scapă de amenzile pentru neplata parcării. Proiectul a fost respins
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Sep 2023   •   20:22

Proiectul a întrunit 8 voturi "pentru", 16 abţineri şi 5 împotrivă.

Conform propunerii, erau vizaţi şoferii care nu plătesc tariful de 5 lei/oră şi nici nota de constatare în valoare de 200 de lei, în decurs de 15 zile. În aceste situaţii, Poliţia Locală trebuia să comunice nota de constatare şi obligativitatea achitării în 15 zile.

Dacă nota de constatare nu era plătită nici în acest termen, Poliţia Locală emitea un proces verbal de contravenţie, iar nota de constatare de 200 de lei urma să se transforme în amendă de 1.500 - 2.500 de lei.

Potrivit propunerii, "constituie contravenţie şi se amendează (...) neachitarea contravalorii penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, cu amendă cuprinsă între 1.500 - 2.500 lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 - 5.000 lei pentru persoanele juridice".

Citeşte şi: Amendă de până la 5.000 de lei pentru șoferii care nu respectă o regulă banală

×
Subiecte în articol: proiect tarif de parcare
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close