Antena 3 CNN Actualitate Proiectul bugetului, dezbătut sâmbătă și duminică, alături de principalii ordonatori de credite

Proiectul bugetului, dezbătut sâmbătă și duminică, alături de principalii ordonatori de credite

Proiectul bugetului, dezbătut sâmbătă și duminică, alături de principalii ordonatori de credite
12 Dec 2015   •   09:24

Comisiile de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului dezbat, sâmbătă și duminică, în vederea finalizării unui raport, legea bugetului de stat și legea asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 cu participarea ordonatorilor principali de credite, transmite Agerpres.

Sâmbătă, senatorii și deputații finanțiști încep activitatea la ora 9,00 iar primul buget dezbătut va fi cel al Administrației Prezidențiale, urmat de cele ale Camerei Deputaților și Senatului. Programul va continua, potrivit calendarului aprobat de Biroul permanent reunit, până la ora 22,30 cu o pauză de o oră între 13,00 și 14,00.

Lucrările celor două comisii continuă duminică, tot de la ora 9,00, în această zi fiind dezbătute bugetele majorității ministerelor. Programul estimat este până la ora 19,00, fără pauză, iar de la ora 19,00 încep dezbaterile la bugetul asigurărilor de stat.

După ce se dau rapoarte pe bugetele fiecărui ordonator principal de credite, se face un raport general pentru întregul proiect al bugetului de stat.

Potrivit calendarului stabilit de Parlament, Comisiile de buget urmează să finalizeze raportul duminică, urmând ca luni Birourile permanente să se reunească într-o ședință pentru a convoca plenul reunit, unde se va da votul final pe buget.

×
Subiecte în articol: buget proiect
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close