Antena 3 CNN Actualitate Protestul transportatorilor și fermierilor continuă

Protestul transportatorilor și fermierilor continuă

Protestul transportatorilor și fermierilor continuă deși aceștia au semnat acorduri cu miniștrii Agriculturii și Transporturilor.

de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Ian 2024   •   08:10

În urma întâlnirii de sâmbătă seara, dintre reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și cei ai transportatorilor și fermierilor s-au stabilit șase puncte care ar putea fi implementate în termen de 30 de zile.

„1. Stabilirea unor culoare dedicate la frontiere și în Portul Constanța care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene (cele din afara UE vor trece pe un flux separat);

2. Reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuți în așteptare pentru trecerea frontierei depășesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă;

3. Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislația europeană și din alte state membre ale UE, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor la maximum 5%;

4. Stabilirea unor limite, în perioada campaniilor agricole, pentru autocamioanele care transportă cereale colectate din câmp către zonele de depozitare (distanțele se mențin în limita de 70 km, conform legii, iar tonajele pot fi depășite cu maximum 10%- raportat la tonajele legal premise);

5. Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licențiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanție bancară, în limita căreia se poate încheia tranzacția;

6. Identificarea unei soluții privind sancționarea doar a furnizor și a destinatarului în cazul depășirii încărcării camioanelor”, a anunțat Ministerul Transporturilor.

Citeşte şiSorin Grindeanu, după discuţiile cu transportatorii şi fermierii: "S-au găsit soluţii şi le vom duce la capăt"

Tot sâmbătă, reprezentanții fermierilor și transportatorilor au semnat un acord cu ministrul Agriculturii. Acesta include mai multe probleme pe care ministrul Florin Barbu a promis că le va rezolva.

Protestatarii au semnat un document care conține șapte puncte. De asemenea, în acord sunt incluse termenele de rezolvare a problemelor cu care se confruntă fernierii și transportatorilor.

„1.Echivalarea categoriei permis categoria B cu TR și a celei B1 cu TR1 precum și înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregristrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV și respectiv a ITP-ului, cu exonerarea aplicării dispozițiilor în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proiectului de lege aflat în dezbatere în Senatul României. Termen: proxima ședință de guvern.

2.Ordonanța de urgență privind amînarea ratelor se află în avizare la Consiliul Concurenței. Termen: proxima ședință de guvern.

3.Măsura compensării în cuantum de 100 Euro/ha pentru culturile din toamna anului 2022. Termen: adoptare act normativ pînă la data de 15 februarie 2024, plata urmînd a se efectua pînă la data de 31 mai 2024. Măsura acordării a 100 Euro pe UVM – vaca de carne. Măsura acordarii a 100 Euro pe UVM – porc. Măsura acordării a !00 Euro pe UVM – pasăre.

4.Discuțiile privind sistemul zootehnic vor avea loc în data de luni, 15 ianuarie 2024, și în prezența reprezentanților sectorului zootehnic.

5.În ce privește condiționalitățile GAEC 7 și GAEC 8 amendamentul este trecut prin vot, la propunerea României, în Consiliul de Miniștri, de către 15 state, și a fost trimis către Comisie pentru a aproba derogarea.

6.A fost creat fondul de risc din care s-a reținut un cuantum de 3%, ceea ce reprezintă suma de 100 milioane Euro, după cum urmează: a) 40 milioane Euro din subvenții;b) 30 milioane Euro de la UE, sumă solicitată și aprobată; c) 30 milioane Euro de la bugetul national. Până la data de 31 ianuarie a.c. se așteaptă procesele verbale de calamități aferente anului 2023, și va fi elaborat actul normativ pentru plata despăgubirilor fermierilor afectați de secetă.

7.Completarea regulamentelor de organizare și funcționare a agențiilor/subordonatelor MADR urmare a reorganizării precum și întărirea codurilor de etică aplicabile, conform legii.”

Vezi şi: Momentul în care un luptător SIAS scoate arma în mijlocul transportatorilor şi fermierilor la protestele din Constanţa

Celelalte revendicări vor fi supuse analizei instituțiilor și autorităților naționale și europene, urmând a fi soluționate, cu sprijinul MADR, au precizat protestatarii.

Protestatarii au mai avut discuții la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.

Duminică, de la 11.00, delegația ar trebui să se meargă la Ministerul Finanțelor.

×
Subiecte în articol: fermieri protestatari protest
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close