Antena 3 CNN Actualitate Proteste la benzinării! Orădenii au alimentat de un leu, la Pitești 30 de șoferi au blocat accesul la pompe

Proteste la benzinării! Orădenii au alimentat de un leu, la Pitești 30 de șoferi au blocat accesul la pompe

Românii sunt din ce în ce mai supărați pe explozia prețurilor la benzină și motorină. Astăzi, mai multe proteste au avut loc la benzinăriile din țară.

Proteste la benzinării! Orădenii au alimentat de un leu, la Pitești 30 de șoferi au blocat accesul la pompe
Sursa foto: Antena 3/ ebihoreanul.ro
de Mia Lungu    |    14 Iun 2022   •   21:41

12 șoferi s-au strâns, în această seară, într-o parcare din Oradea, pentru a protesta împotriva preţului ridicat la carburanţi. Oamenii, reuniţi în urma unui apel lansat pe Facebook, s-au arătat supăraţi că orădenii nu au ieşit în număr mare în stradă: "Oradea este zero. Orădenii ar fi trebuit să iasă afară, să fie aici toţi”.

"Azi Oradea alimentează de 1 leu. Ora 19. Ne întâlnim cu toţii în parcare la Grădina Zoologică", arăta mesajul mobilizator.

"Am ajuns vremuri foarte, foarte nasoale, şi nu ne mai permitem să ne facem un plin", le-a spus jurnaliştilor Ciprian Rusu, un participant, potrivit ebihoreanul.ro

Întrebat cum îşi explică faptul că e atât de puţină lume la protest, el a răspuns că "aşa e românul, la întins mâna. Că dacă dă Dumenzo să îmi dea salar mai mare şi poate îmi mai permit. Îmi pare rău că nu e mai multă lume. Copilul mi plecat afară în străinătate şi el mă ţine cu ce? Să bag eu de 50 de lei motorină? Chiar aşa am ajuns? Să mă ţină copilul pe mine?", a întrebat acesta retoric.

Tot în această seară, la Pitești, circa 30 de șoferi au blocat, cu mașinile accesul la pompele de alimentare ale unei benzinării din oraș.

Asta în condiţiile în care nu mai există benzinărie în ţară în care preţul motorinei să fie sub 9 lei şi nici benzina nu este departe de acest prag. Zeci de şoferi au decis să alimenteze doar cu câteva picături, astfel încât să blocheze pompele şi să aglomereze bulevarde întregi.  

Comparativ cu luna trecută românii plătesc, în medie, cu 28 de lei mai mult pentru un plin de benzină şi cu 16 lei în plus pentru unul de motorină.  

Pe 30 iunie este anunţat un protest al şoferilor din toată ţara. La evenimentul creat pe Facebook, şi-au anunţat participarea peste 200.000 de persoane.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: proteste benzinarii şoferi pompe
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close