Antena 3 CNN Actualitate Proteste violente împotriva restricţiilor. Jandarmii au dat amenzi usturătoare

Proteste violente împotriva restricţiilor. Jandarmii au dat amenzi usturătoare

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 08:53 09 Noi 2020 Modificat la 08:53 09 Noi 2020
o_1emlq7ho9g97150hr6a1t2m917g.jpg

Apriximativ 200 de persoane, au participat la un protest faţă de restricţiile impuse de autorităţi, în Piaţa Victoriei. Majoritatea dintre ei nu aveau mască de protecție și nici nu păstrau distanțarea socială impusă de autorități.

Manifestanţi s-au arătat nemulțumiți față de impunerea carantinei parţiale în România, iar unii s-au declarat sceptici cu privire la existenţa noului coronavirus

''Port masca când vreau eu. Suntem o țără liberă și democrată'', a spus unul dintre protestatari.

Scandal a fost şi la Buzău, la care au participat câteva zeci de persoane. În imagini se vede cum unul dintre protestatari este târât pe jos de jandarmi care încearcă să îl ducă la dubă.

Din primele informaţii, se pare că bărbatul ar fi refuzat să se legitimeze şi ar fi devenit agresiv.

Jandarmii au dat 15 amenzi în valoare de 7.000 de lei

Pevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt permise, însă, cu participarea a maximum 100 de persoane.

„Până în prezent, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 și 29 de persoane au fost avertizate”, au transmis reprezentanții Jandarmeria Capitalei.

De asemenea, activitățile de identificare și sancționare și a altor persoane care au încălcat prevederile legii vor continua.

Carantina de noapte a intrat deja în vigoare pentru o lună de zile

De acum înainte, sute de poliţişti vor ieşi pe străzi în toată ţara pentru a informa şi controla şoferii despre noile reguli.

Aşadar, nu mai avem voie să circulăm de la ora 23 şi până la ora 5 dimineaţa, decât cu declaraţie pe proprie răspundere, sau un motiv bine întemeiat. Cine nu respectă restricţiile riscă amenzi de până la 2.500 de lei.

Zeci de șoferi au fost opriți în trafic de polițiști pe străzile din Capitală

În prima noapte de carantină pariață, oamenii legii au vrut să se asigure că oamenii au înțeles restricțiile care au intrat în vigoare.

 

×
x close