Antena 3 CNN Actualitate PSD a depus plângere penală acuzând PNL de fals în înscrisuri

PSD a depus plângere penală acuzând PNL de fals în înscrisuri

PSD a depus plângere penală acuzând PNL de fals în înscrisuri
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    30 Noi 2016   •   11:06

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Organizaţia PSD Vrancea a depus o plângere penală împotriva PNL Vrancea, acuzându-i pe liberali de „comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privata şi uz de fals, fapte pedepsite de Codul Penal”, se indică într-un comunicat al organizaţiei social-democraţilor vrânceni, dat publicităţii miercuri.

„Practic, pentru a sugera ideea că primarul PSD al comunei Bordeşti face campanie electorală într-un ziar finanţat de către Consiliul Local - Jurnalul de Bordeşti - reprezentanţii PNL Vrancea au depus la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 41 Vrancea o plângere şi au ataşat, ca şi dovadă, copii după ceea ce susţineau că este ziarul incriminator. În fapt, este vorba despre un document falsificat vizibil faţă de ziarul original, pe care îl punem la dispoziţia anchetatorilor”, se menţionează în documentul PSD Vrancea.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. În comunicat se mai menţionează că anchetatorilor li s-a prezentat şi documentul falsificat al PNL.

În context, organizaţia PSD Vrancea a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea „să demareze cercetările în acest caz, să stabilească persoanele vinovate de săvârşirea acestui fals şi de folosirea acestuia în scopul inducerii în eroare printr-un denunţ cu caracter calomnios a unui organism electoral ce exercita o funcţie implicând autoritatea de stat, şi să dispună sancţiunile prevăzute de legea penală pentru astfel de fapte”.

„Organizaţia PSD Vrancea doreşte să atragă atenţia cetăţenilor judeţului Vrancea că aceştia sunt liberalii (PDL=PNL), oameni care nu ezită să falsifice documente, fapte, realităţi, doar cu scopul de a păcăli şi de a manipula”, se mai indică în comunicatul PSD Vrancea.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close