Antena 3 CNN Actualitate PSD cere autorităților de la Kiev să oprească imediat lucrările de dragare pe Canalul Bâstroe: "Sunt un dezastru ecologic"

PSD cere autorităților de la Kiev să oprească imediat lucrările de dragare pe Canalul Bâstroe: "Sunt un dezastru ecologic"

Partidul Social Democrat cere autorităților de la Kiev să reia colaborarea bilaterală onestă și să oprească imediat dragarea de mare adâncime pe Canalul Bâstroe.

PSD cere autorităților de la Kiev să oprească imediat lucrările de dragare pe Canalul Bâstroe: "Sunt un dezastru ecologic"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    20 Feb 2023   •   13:58

"Adâncirea fără precedent a Canalului, până la 8-10 metri, pentru a face posibilă navigația navelor de mare capacitate, modifică dramatic debitul și circulația apei, cu efecte fatale asupra biodiversității Deltei Dunării.", transmit social-democrații.

"România s-a dovedit un vecin și partener onest. A primit milioane de refugiați ucraineni, le-a asigurat casă, masă, locuri de muncă pentru adulți și școală pentru copii. A facilitat exportul grânelor ucrainene, cu mari eforturi și costuri considerabile. A asigurat sprijin internațional și suport în toate modurile posibile pentru ca Ucraina să reziste în fața invaziei rusești", se mai arată în comunicat.

PSD arată că Ucraina a avut și va avea în România un aliat pe care se poate bizui.

"Și, tocmai de aceea, cu atât mai mult este datoare să protejeze această relație bilaterală. PSD n-a avut și nu are nicio șovăială să apere Delta Dunării, bun inestimabil al întregii umanități.

De aceea, încă de săptămâna trecută, a tras primul semnal de alarmă, prin ministrul Transporturilor și Infrastructurii, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

Mai mult, astăzi PSD a cerut în mod oficial Comisiei Europene, prin europarlamentarul Victor Negrescu, să se pronunțe asupra acțiunii unilaterale a Ucrainei care ignoră convențiile și acordurile internaționale la care este parte.

În egală măsură, PSD solicită tuturor autorităților române să se manifeste cu convingere și fermitate pentru apărarea și protejarea patrimoniului de importanță universală al Deltei Dunării.

Suntem cu toții datori să prevenim producerea unei catastrofe ireversibile și să transmitem intactă generațiilor viitoare moștenirea unică a miracolului naturii de la gurile Dunării", se menționează în finalul comunicatului.

Citește și: Ucraina susține că aproape a dublat adâncimea Canalului Bâstroe. Impactul poate fi devastator pentru România

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close