Antena 3 CNN Actualitate Punctul de întâlnire: Liviu Dragnea: „Am avut o prietenie strânsă cu Hellvig”

Punctul de întâlnire: Liviu Dragnea: „Am avut o prietenie strânsă cu Hellvig”

Punctul de întâlnire: Liviu Dragnea: „Am avut o prietenie strânsă cu Hellvig”
Sursa foto: Foto: Intact Images
15 Ian 2017   •   20:21

Invitatul lui Radu Tudor în emsiunea Punctul de Întâlnire, Liviu Dragnea, şeful Camerei Deputaţilor, a vorbit despre Florian Coldea, dar şi despre relaţia pe care PSD şi Liviu Dragnea o au cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Eu m-am lovit sau am fost lovit de regimul Băsescu. Nu ştiu exact de cine. Au fost multe legende. Oameni care puneau în aplicare deciziile lui Băsescu. Mă loveşte şi regimul lui Iohannis, nu sunt semen că este mai uman decât regimul Băsescu. Eu nu ştiu foarte multe lucruri despre Florian Coldea, dar, din ce am mai citit, din ce am mai auzit, din ce am mai discutat cu unii şi cu alţii în ultima perioadă, în ultimii 2-3 ani, ce pot spune despre el, din ceea ce ştiu eu, este un foarte bun profesionist. Nu ştiu câtă mână de fier sau de catifea are Eduard Hellvig, dar eu cred că el a avut o relaţie de colaborare şi o relaţie de serviciu foarte bună cu domnul Florian Coldea. Nu ştiu ce va face domnul Coldea, dacă va reveni pe funcţie, dacă nu va reveni, sunt tot felul de discuţii, numai ei şi preşedintele Iohannis ştiu, probabil. Dincolo de asta, ce consider eu că nu e bine pentru statul român este scandalul care a fost generat de aceste dezvăluiri. O consecinţă este suspendarea domnului Coldea, dar scandalul în sine afectează credibilitatea SRI, care este unul din pilonii importanţi pentru stabilitatea şi securitatea naţională. Toată lumea spune că SRI, ca şi SIE de fapt, ca şi Ministerul de Interne ca şi DGIPI, ca şi alte structuri, trebuie să fie foarte bine structurate şi stabile şi să se bucure de prestigiu intern şi internaţional. SRI face parte dintr-o reţea de servicii de informaţii cu partenerii noştri din NATO şi nu numai foarte importantă şi schimbul de informaţii nu trebuie să fie afectat de acest scandal. (...)S-a discutat mult dacă noua Comisie SRI ar trebui să ancheteze aceste lucruri. După părerea mea, noua Comisie SRI trebuie să facă acest lucru, trebuie să îl cheme la audieri pe domnul Hellvig, cred că şi dumnealui îşi doreşte lucrul acesta pentru că orice neanchetare, dacă pot spune aşa, nu face decât să umfle foarte mult acest mister, această lipsă de informaţii, lipsă de cunoaştere. O audiere şi o verificare fără patimă, dar făcută foarte serios şi foarte profesionist este în beneficiul tuturor, şi al instituţiei şi al Parlamentului, şi al opiniei publice şi al statului. Cred că în Comisia SRI domnul director Hellvig va avea posibilitatea, într-un mediu oficial şi instituţional, să răspundă la întrebări şi să lămurească multe lucruri care trebuie lămurite. Ăsta este un scandal care trebuie nu închis, în sensul de băgat sub preş, trebuie lămurit şi mers mai departe, instituţia este mult prea importantă (…) Mâine vom avea comisie SRI. Vom avea si comisie de control SIE”, a declarat Dragnea la Antena 3.

Despre cine va fi preşedintele Comisiei SRI, Dragnea a ezitat să dea un nume. „E o atenţie specială. Ezit să dau nume, mâine o să vorbesc cu colegii pe care i-am propus în comisia SRI. Poate nu vor, nu e comisie usoară”.

Întrebat despre relaţia cu Eduard Hellvig, şeful Camerei Deputaţilor a recunoscut: „Am avut o relaţie de prietenie strânsă cu Hellvig. Aveam proiect comun, USL. Aveam zile, nopţi, în care trebuia să ţinem nişte negocieri. Era foarte nedreptăţite şi tensiuni foarte mari. Dl Antonescu şi Ponta nu stăteau, am avut momente tensionate şi amândoi stăteam ca să ducem proiectul mai departe. După ce a devenit director SIE, avem o relaţie instituţională. După ce nu o să mai fim, probabil relaţia de prietenie o să se reia”, a mai spus Dragnea.

 

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close