Antena 3 Actualitate ÎCCJ a decis! Furtul comis de o persoană care poartă mască de protecţie obligatorie este furt calificat

ÎCCJ a decis! Furtul comis de o persoană care poartă mască de protecţie obligatorie este furt calificat

de Laura Dinu    |    28 Ian 2022   •   12:43
ÎCCJ a decis! Furtul comis de o persoană care poartă mască de protecţie obligatorie este furt calificat
Sursa foto: pexels

Curtea Supremă a decis că furtul cu mască de protecție obligatorie este considerat furt calificat. Instanța a fost solicitată să tranșeze problema într-un dosar aflat deja în fază de judecată.

Un complet de la Instanță supremă a decis că, în cazul unei persoane care comite un furt având masca sanitară de protecție, într-un spațiu unde purtarea măștii este obligatorie, instanțele vor aplica la condamnare forma agravantă a infracțiunii.

Judecătorii au avut de tranșat un caz care s-a petrecut în luna mai a anului trecut, într-un magazin. La acel moment, un bărbat care purta masca de protecție atât pe nas cât și pe gură a profitat de neatenția unei persoane și i-a sustras telefonul de 4.000 de lei din buzunar.

În ciuda faptului că se afla într-un spațiu închis, unde purtarea măștii era obligatorie, în acest caz, purtarea măștii a fost considerată a fi echivalentul purtării unei cagule, pentru a se ascunde identitatea. 

Magistrații sunt de părere că bărbatul ar fi profitat de lege atât pentru a comite furtul cât și pentru a-și ascunde identitatea. 

Diferența între furt și furt calificat se face la pedeapsă. Dacă în primă instanță bărbatul era condamnat la un an de închisoare, în cazul unui furt calificat, el riscă până la 10 ani de închisoare. 

Hotărârea Înaltei Curți va fi aplicată de toate instanțele din România

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis o sesizare a Curții de Apel București şi a stabilit că purtarea măștii de protecție de către o persoană care comite un furt atrage aplicarea formei agravante a infracțiunii.

"Îndeplinirea obligației de a purta o mască de protecție având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spațiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidență elementului circumstanțial agravant prevăzut de art.229 alin.(1) lit.c) din Codul penal, privind infracțiunea de furt săvârșită de către o persoană mascată", se arată în decizia Instanței supreme.

Hotărârea Înaltei Curți este obligatorie și va fi aplicată de toate instanțele din România, scrie ObservatorNews.ro

×
Subiecte în articol: mască hoti

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close