Antena 3 CNN Actualitate Q&A. Cum vrea Băsescu să-şi asigure viitorul din 2015

Q&A. Cum vrea Băsescu să-şi asigure viitorul din 2015

Q&A. Cum vrea Băsescu să-şi asigure viitorul din 2015
16 Aug 2014   •   21:54

Experinţa ultimilor 10 ani ne-a arătat că, în România, puterea stă în mâinile celui care reuşeşte să ajungă la Cotroceni. Se ajunge acolo prin votul românilor şi se rămâne acolo prin orice mijloace. Asta am învăţat, în ultimii 10 ani, de la Traian Băsescu.

Aşadar miza alegerilor de peste 3 luni este uriaşă.

După dezastrul de la europarlamentare, Traian Băsescu a realizat că nu mai poate să facă pe nimeni preşedinte. Nici măcar de scară de bloc.

Este clar că, în ultimii ani, Traian Băsescu a realizat că singurul adversar puternic îi este Antena 3 şi a încercat, prin toate mijloacele, să-şi îndepărteze adversarul.

Acum, se pare că Traian Băsescu îi pregăteşte ceva şi lui Victor Ponta. Dar nu direct, ci prin punerea sub urmărie penală a lui Dan Şova, apropiat al premierului.

Informaţiile au fost prezentate în emisiunea Q&A.

 

 

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close