x close

Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii i-au respins contestaţia în anulare

de D.G.    |    23 Ian 2020   •   21:10
Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii i-au respins contestaţia în anulare  817 foto: Agerpres

Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au respins joi o contestaţie în anulare, prin care fostul primar solicita să-i fie anulată condamnarea de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje.

Decizia instanţei este definitivă. Radu Mazăre a declarat în sala de judecată că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România "ca un trofeu" înainte de alegeri, iar predarea sa autorităţilor române a fost "frauduloasă".

"Sigur că numele meu e şi notoriu şi controversat. De-a lungul carierei m-am străduit să fac lucruri bune şi să-i ajut pe mulţi. Aducerea mea s-a făcut înainte de alegeri pentru a fi prezentat ca pe un trofeu. Acolo fiind (în Madagascar - n.r.), s-au făcut presiuni în fiecare zi asupra mea pentru a semna că sunt de acord să renunţ la legea din Madagascar. Eu am cerut să fiu prezentat în faţa unui judecător. (...) A început ca o procedură de extrădare legală şi a sfârşit ca o predare frauduloasă. Scopul este evident. Am văzut o corespondenţă a Interpol şi am văzut că cei de acolo se grăbeau să mă predea fără a fi prezent în faţa unui judecător", a spus Mazăre.

Pe de altă parte, avocatul lui Mazăre a solicitat ca fostul primar să fie trimis înapoi în Madagascar, pentru a fi reluată procedura de extrădare, însă judecătorii au respins această cerere.

În mai 2019, Radu Mazăre a fost adus sub escortă în România, fiind extrădat din Madagascar, pentru a executa o condamnare de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

Radu Mazare
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati