Antena 3 CNN Actualitate Radu Mazăre şi-a sărbătorit ziua de naştere la o cherhana din Vadu. Primarul a împlinit 43 de ani

Radu Mazăre şi-a sărbătorit ziua de naştere la o cherhana din Vadu. Primarul a împlinit 43 de ani

Radu Mazăre şi-a sărbătorit ziua de naştere la o cherhana din Vadu. Primarul a împlinit 43 de ani
Sursa foto: Foto: Videonews
05 Iul 2011   •   21:32

Unul dintre celebrii edili ai ţării, Radu Mazăre, împlineşte azi 43 de ani. Deşi ne obişnuise cu petreceri pline de fast, în vila sa de pe malul lacului Siutghiol, anul acesta primarul Constanţei a preferat să-şi serbeze ziua la o cherhana din Vadu.

Mazãre şi-a început ziua fãcând kaiting. A avut noroc de vânt bun, aşa s-a despãrţit cu greu de zmeul şi de placa lui.

În timp ce pe mare primarul se lăsa pradă adrenalinei, pe mal, bucătăreasa pregătea de zor meniul: mâncare tradiţională, la ceaun.

Aproape toţi invitaţii au venit la braţ cu cineva. Numai sãrbãtoritul a fost singur, cel puţin câtã vreme a stat presa acolo. Alături i-a fost însă mama, iar Răducu, fiul său, urma să ajungă mai târziu. De la petrecere n-au lipsit nici fraţii primarului: senatorul Alexandru Mazăre şi omul de afaceri Mihai Mazăre.

Pe tortul pe care i l-au pregătit apropiaţii stătea o bicicletă, trimitere directă la cel mai recent hobby al primarului. Radu Mazăre a cumpărat de curând cinci biciclete, pentru toată familia.

 


 

×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close