Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: "Este pentru prima oară după 20 de zile de război când avem puțină speranță - din ambele tabere"

Radu Tudor: "Este pentru prima oară după 20 de zile de război când avem puțină speranță - din ambele tabere"

Sunt în continuare negocieri între Rusia și Ucraina. "Dorim să cădem cât mai repede la pace" - este declarația făcută de consilierul președintelui Putin. Înainte de această rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, Vladimir Medinsky a declarat că nu poate fi vorba de o încheiere a războiului atâta timp cât Ucraina dorește să fie un cap de pod pentru NATO, un avanspost pentru acele forțe care doresc să atenteze la Rusia.

Radu Tudor: "Este pentru prima oară după 20 de zile de război când avem puțină speranță - din ambele tabere"
Sursa foto: Antena 3
de Gabriel Dano    |    16 Mar 2022   •   16:43

După ce negociatorul din partea Rusiei a vorbit despre o Ucraina neutră, cei din Ucraina au răspuns că nu poate exista acest model de neutralitate pentru țara lor fără garanții de securitate. Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov a spus, la rândul său, că ar putea exista o soluție de compromis în negocierile cu Ucraina.

Cum ar putea arată această soluție, a explicat Radu Tudor, într-o intervenție în emisiunea "Decisiv":

"Este pentru prima oară după 20 de zile de război când avem puțină speranță. Și asta vine din ambele tabere. În mod evident, pretențiile Rusiei sunt de-a dreptul aberante pentru că Moscova nu a făcut altceva decât să propună întoarcerea cu zeci de ani în urmă.

Istoria nu poate fi răsturnată și dată înapoi pentru aceste vise absolut ciudate ale Moscovei. Pe de altă parte, Volodimir Zelensky a spus-o personal: sunt destul de mici șansele ca Ucraina să devină membră NATO. Câtă vreme există trupe rusești pe teritoriul Ucrainei, câtă vreme există un război, o invazie, este evident pentru toată lumea că nu poate fi vorba de o aderre la NATO", a spus Radu Tudor.

Premierul britanic: "Nicio șansă ca Ucraina să se alăture NATO în curând"

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că este imposibil ca Ucraina să devină în viitorul apropiat membru al Alianței Nord-Atlantice.

Johnson a subliniat, însă, că o decizie în acest sens trebuie să revină președintelui acestei țări, notează BBC.

Marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este important de recunoscut faptul că Ucraina nu va fi membru NATO.

Am auzit, de-a lungul anilor, că ușile sunt deschise, dar am înțeles și că nu putem intra pe aceste uși. Acesta este adevărul și trebuie să îl recunoaștem. Sunt mulțumit că cetățenii noștri încep să înțeleagă și își dau seama că putem miza doar pe forțele proprii", a afirmat Volodimir Zelenski într-un discurs rostit prin videoconferință la o reuniune a Forței Comune de Reacție, o coaliție coordonată de Marea Britanie din care mai fac parte Danemarca, Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, Islanda, Olanda, Suedia și Norvegia,

Aflat într-o vizită la Abu Dhabi, premierul britanic a menționat că a vorbit, din nou, cu Zelenski și că înțelege ce vrea să spună acesta cu privire la NATO.

Johnson a mai adăugat că în prezent cel mai important lucru este ca atacul Rusiei în Ucraina să înceteze și să nu fie considerat drept o reușită.

×
Subiecte în articol: radu tudor Război Ucraina
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close