Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Azi s-a demonstrat că miza, în afara închiderii adversarului lui Băsescu, era şi închiderea postului Antena 3

Radu Tudor: Azi s-a demonstrat că miza, în afara închiderii adversarului lui Băsescu, era şi închiderea postului Antena 3

Radu Tudor: Azi s-a demonstrat că miza, în afara închiderii adversarului lui Băsescu, era şi închiderea postului Antena 3
08 Aug 2014   •   22:23

Realizatorul "Punctul de Întâlnire", Radu Tudor, a afirmat, în ediţia specială de vineri seară, că cei care au crezut că pot închide Antena 3, odată cu condamnarea lui Dan Voiculescu la închisoare, "au făcut greşeala vieţii lor".

"Ei au crezut că, odată cu condamnarea celui mai important adversar al lui Traian Băsescu, Dan Voiculescu, şi Antena 3 va putea fi închisă. Ei bine, au făcut greşeala vieţii lor, în momentul în care au demonstrat că miza în afara închiderii adversarului lui Băsescu era şi închiderea postului Antena 3. Toată lumea a înţeles ce comandă politică oribilă a fost executată astăzi, de un pion al acestor comanditari politici", a afirmat Radu Tudor, la Antena 3.

Citeşte şi:

Mircea Diaconu: Trebuie să spui adevărul cu orice preţ. Acum suntem în punctul în care apare preţul

Florina Cercel: Voi sunteţi mesagerii adevărului. Libertatea presei este ultima redută necucerită încă

Draga Olteanu Matei: Din această seară, dictatura s-a reinstaurat în ţara noastră şi avem a ne tem

Actriţa Catrinel Dumitrescu, solidară cu Antena 3: Sunt mută de indignare şi revoltă

Felix Rache anunţă că se mută cu Deziluzia Optică în faţa casei din Mihăileanu: "Când or veni aştia cu sechestrul, să vadă unde e Antena 3"



×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close