Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor, despre ipoteza mutării militarilor americani din Polonia în România: ”Pe termen mediu și lung, și din perspectivă aliată, nu este o veste bună”

Radu Tudor, despre ipoteza mutării militarilor americani din Polonia în România: ”Pe termen mediu și lung, și din perspectivă aliată, nu este o veste bună”

Statele Unite ar putea să transfere o parte dintre unitățile sale militare din Polonia în România, scriu jurnaliștii de la Varșovia. Analistul militar Radu Tudor este de părere că această mișcare nu ar aduce avantaje țărilor din Europa de Est pe termen mediu și lung.

Radu Tudor, despre ipoteza mutării militarilor americani din Polonia în România: ”Pe termen mediu și lung, și din perspectivă aliată, nu este o veste bună”
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Aug 2021   •   11:02

”Unii s-ar bucura, în contextul în care s-ar putea întări flancul de est al NATO, componentă americană mai solidă în România, așa cum ne-am dori noi. Pe termen mediu și lung, și din perspectivă aliată, nu este o veste bună, pentru că o tensionare a relațiilor dintre Statele Unite și Polonia ar debalansa soliditatea alianței în Europa de Est, în contextul în care avem enorm de multe amenințări care vin din est, din Rusia și din China.

O astfel de relație tensionată s-ar putea răsfrânge și asupra României pentru că numai împreună, în cazul NATO, putem să luăm decizii ferme și concrete pentru apărare și descurajare în fața acestor amenințări.”, a explicat analistul militar și realizatorul tv Radu Tudor.

Informația vine în contextul tensiunilor dintre actuala administrație de la Casa Albă și guvernul conservator de la Varșovia. Motivul conflictului este proiectul de lege privind reforma mass-media, un proiect propus de formațiunea aflată la putere în Polonia, despre care opoziția spune că are scopul de a submina un post de televiziune deținut de Statele Unite, pe motiv că a criticat guvernul. 

Cât despre capturarea din ce în ce mai multor orașe din Afganistan de către talibani, Radu Tudor precizează că încetarea misiunii americane în zonă este firească după 20 de ani de sprijin militar.

”Vestea este proastă, dar prezența militară americană și aliată nu putea să meargă mai departe pentru că deja au fost 20 de ani, deja au fost multe costuri și sacrificii, s-a stabilizat țara atât cât s-a putut, și până la urmă poporul afgan trebuia să își controleze propria țara prin intermediul armatei naționale afgane. NATO nu abandonează Afganistanul, există contribuții militare, logistice serioase pentru întărirea armatei afgane.”
 


 

×
Subiecte în articol: radu tudor
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close