Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: "Rusia pierde în Ucraina și câștigă în Ungaria"

Radu Tudor: "Rusia pierde în Ucraina și câștigă în Ungaria"

Jurnalistul și analistul militar Radu Tudor comentează consecințele victoriei repurtate duminică, în alegerile parlamentare, de formațiunea premierului maghiar Viktor Orban.

Radu Tudor: "Rusia pierde în Ucraina și câștigă în Ungaria"
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Apr 2022   •   09:14

Orban a revendicat duminică seară “o victorie excepțională” în scrutinul legislativ, având astfel cale liberă către un al patrulea mandat consecutiv de premier, al cincilea din carieră.

Potrivit autorităților electorale din Ungaria, partidul FIDESZ a avea 54,24% după numărarea a 77% din buletinele de vot, comparativ cu cele aproape 34 de procente întrunite de alianța opoziției.

Viktor Orban, un naționalist cu accente anti-europene pronunțate, este avocatului Rusiei si al lui Vladimir Putin în Europa.

Deși Ungaria este membru UE și NATO, statul maghiar s-a schimbat dramatic sub conducerea lui Orban, îndepărtându-se de reperele democrației în viața politică și întărindu-și controlul asupra mass-media.

"Ungaria s-a lăsat cucerită de o retorică naționalistă, conspiraționistă, manipulatoare, plină de angoase patriotarde inventate pentru menținerea la putere a unui singur om. În ultimii ani, Orban s-a remarcat printr-o puternica atitudine anti-românească, pro-Rusia si anti-UE. Numeroase atacuri la adresa țării noastre, bazate pe elemente revizioniste, au fost lansate de la Budapesta de Orban si mulți alți lideri maghiari", semnalează Radu Tudor pe blogul său.

Ce spunea Viktor Orban despre Ținutul Secuiesc în urmă cu câțiva ani

"Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (…) Înțelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înțeleagă și ei că pentru noi nu e un moment festiv”, a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Viktor Orban, cu ocazia centenarului Marii Uniri.

Potrivit lui Orban, "de o sută de ani, România modernă nu știe cum să procedeze cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici".

Premierul ungar a invocat sloganul UDMR – 1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România – cu care s-a declarat de acord – și a subliniat că "Ținutul Secuiesc a existat când încă nu exista România modernă și va exista și atunci când toată Europa se va fi predat Islamului".

"În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situația ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim un Ținut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forța şi pentru România", a afirmat premierul Ungariei, citat de Radu Tudor pe blogul său.

Foto: Viktor Orban și Vladimir Putin, octombrie 2019, Budapesta

×
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close