Antena 3 CNN Actualitate Raportarea testelor rapide COVID devine obligatorie de luni

Raportarea testelor rapide COVID devine obligatorie de luni

Raportarea testelor rapide de detectare a coronavirusului devine obligatorie în România de luni, 4 ianuarie.

Raportarea testelor rapide COVID devine obligatorie de luni
de Milena Niță    |    03 Ian 2021   •   08:13

Pe lângă testele PCR, laboratoarele medicale, medicii de familie şi spitalele trebuie să transmită şi ele rezultatele rapide ale testelor antigen pentru Sars CoV-2.

Decizia vine după ce, în ultima perioada, numărul testărilor PCR a scăzut semnificativ.

În ce priveşte precizia acestor teste rapide, părerile sunt împărţite: în timp ce unii medici spun că precizia lor este de peste 90%, alţii susţin că ar fi mai mult de 50%.

Vlad Voiculescu a confirmat informaţia pentru Antena 3

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a confirmat pentru Antena 3, că de săptămâna viitoare, rezultatele testelor antigen vor fi raportate obligatoriu de toată lumea, acest lucru însemnând spitale, medici de familie şi laboratoare medicale.

Astfel, cel mai probabil, de luni, în raportarea zilnică făcută de Grupul de Comunicare Strategică vor apărea şi rezultatele acestor teste rapide.

În ultimele săptămâni, testele PCR erau tot mai puţine, iar testele rapide au fost interzise din farmacii. Totuşi, ele se găsesc de vânzare on-line.

Medicii le recomandă celor care folosesc aceste teste rapide comandate pe internet să fie foarte atenţi cum îşi recoltează probele.

Bilanț COVID, 2 ianuarie 2021: 1.194 de cazuri noi și 78 decese

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă 1.194 noi cazuri de infectare cu coronavirus și 78 de noi decese. 

Până astăzi, 2 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 637.395 de cazuri de persoane cu COVID – 19 şi 15.919 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.723. Dintre acestea, 1.117 sunt internate la ATI.

×
Subiecte în articol: teste COVID-19 teste rapide
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close