Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situaţie în cazul accidentului provocat de Culiţă Sterp în Cluj-Napoca

Răsturnare de situaţie în cazul accidentului provocat de Culiţă Sterp în Cluj-Napoca

Alcoolemia lui Culiţă Sterp ar fi fost mult mai mare decât au arătat testele făcute în dimineaţa în care a provocat accidentul din Cluj-Napoca. Poliţiştii au cerut refacerea testelor şi recalcularea alcoolemiei.

Răsturnare de situaţie în cazul accidentului provocat de Culiţă Sterp în Cluj-Napoca
Sursa foto: Instagram | culita.sterp
de Ştefan Petrică    |    01 Dec 2022   •   11:15

La distanţă de câteva zile după accidentul provocat de Culiţă Sterp, poliţiştii de la rutieră din Cluj, au cerut la Institutul de Medicină Legală (IML) recalcularea alcoolului în sânge, asta pentru că au existat suspiciuni cu privire la rezultatele iniţiale care au indicat o valoare puţin sub limita penală.

Rezultatul se pare că a indicat faptul că în timpul producerii accidentului, artistul ar fi avut o alcoolemie de peste 0,80 grame pe litru alcool pur în sânge, adică peste limita unei fapte penale.

Acest lucru ar însemna infracţiune şi se va adăuga la dosarul penal în care este cercetat cântăreţul.

Iniţial se ştia faptul că artistul ar fi avut o alcoolemie de 0,71, iar fapta reprezenta doar o contravenţie.

CITEŞTE ŞI: Culiţă Sterp, arogant şi cu zâmbetul pe buze la instanţă: "Nevastă-ta mai întreabă de mine?"

Culiţă Sterp a fost la acel moment sancţionat cu amendă şi i s-a reţinut permisul pe trei luni.

Avocatul artistului susţine că în această situaţie vor contesta modul în care s-a recalculat alcoolemia.

Artistul se află sub control judiciar pentru 60 de zile şi nu are dreptul să părăsească ţara pentru concertele programate în străinătate.

Anchetatorii au extins urmărirea penală în cazul interpretului de manele, după ce analizele au relevat că se afla şi sub influenţa substanţelor psihoactive.

×
Subiecte în articol: Culiţă Sterp Cluj alcoolemie
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close