Antena 3 CNN Actualitate Reacția Monicăi Macovei, după dezvăluirile lui Andronic privind arhiva SIPA

Reacția Monicăi Macovei, după dezvăluirile lui Andronic privind arhiva SIPA

Reacția Monicăi Macovei, după dezvăluirile lui Andronic privind arhiva SIPA
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    15 Mai 2017   •   17:25

Monica Macovei precizează că, în perioada în care a fost ministru al Justiţiei, "nu a primit, nu a fotocopiat, nu a sustras şi nu a distrus niciun dosar SIPA". 

Reacţia acesteia vine după ce jurnalistul Dan Andronic a dezvăluit luni că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de o comisie desemnată de Monica Macovei. 

"Spun încă o dată foarte ferm: nu am primit niciun dosar din arhiva SIPA. Nu am fotocopiat niciun dosar din arhiva SIPA. Nu am sustras şi distrus niciun dosar SIPA. Nu am avut nicio informaţie despre judecători sau procurori din dosarele SIPA. Eu am decis desfiinţarea acestui serviciu secret, întrucât existau informaţii în spaţiul public că făcea abuzuri. Justiţia nu avea nevoie de un serviciu secret. Am decis să desfiinţez SIPA, iar arhiva să fie inventariată şi predată Administraţiei Penitenciarelor. Am fost singurul ministru care a decis desfiinţarea unui serviciu secret. (...) Minciunile publicate astăzi de Evenimentul Zilei şi rostite aseară de Dan Andronic la România TV sunt cu atât mai grave cu cât, de-a lungul timpului, am scris şi am spus adevărul despre arhiva SIPA", afirmă Monica Macovei într-un comunicat de presă. 

Fostul ministru al Justiţiei reaminteşte că a făcut o serie de precizări pe acest subiect în cursul lunii noiembrie 2016. 

Jurnalistul Dan Andronic a dezvăluit luni, într-un articol publicat în Evenimentul Zilei, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de o comisie desemnată de Monica Macovei, ministru al Justiţiei la acea dată

''Din arhiva SIPA, în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, au fost copiate documente'', spune jurnalistul.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close