Antena 3 CNN Actualitate Categoriile de români care pot cere recalcularea pensiei. În ce condiții se poate face și care sunt actele necesare

Categoriile de români care pot cere recalcularea pensiei. În ce condiții se poate face și care sunt actele necesare

Anumite categorii de pensionari pot cere recalcularea pensiei, astfel încât își pot mări veniturile lunare.

Categoriile de români care pot cere recalcularea pensiei. În ce condiții se poate face și care sunt actele necesare
Sursa foto: Mediafax Foto | Profimedia Images
de Laura Dinu    |    09 Mai 2023   •   00:00

Românii care pot cere recalcularea pensiei sunt cei care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului la pensie pentru limita de vârstă și persoanele care au mai lucrat și după împlinirea vârstei de retragere și au ieșit la pensie.

Pensia poate fi recalculată adăugând veniturile și stagiile de cotizare sau perioadele asimilate stagiilor de cotizare din lege și valorificarea altor documente care pot modifica drepturile de pensie care nu s-au valorificat când a fost stabilită pensia.

Reexaminarea pensiei se efectuează eșalonat în dependență de anul stabilirii pensiei și stagiul de cotizare realizat.

Acte necesare pentru recalcularea pensiei

  • cerere

  • cupon de pensie

  • carnet de munca (original si copie cu perioada solicitata)

  • buletin de identitate (original si copie)

Nicio pensie nu va scădea în urma recalculării

Cinci milioane de pensii vor fi calculate în România în perioada următoare. Însă Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării.

”Așa cum am promis, eu, alături de colegii mei din minister și de la Casa de Pensii, pentru că nu lucrez singur, am acolo o echipă care îmi este alături. Am înaintat spre o primă lectură, avem și materialul trecut pe curat, într-o sinteză. Avem variantele de legi, am plecat, așa cum a promis PSD, de la Legea 127, deoarece principiul de acolo este unul corect în rezolvarea inechităților. Sunt câteva aspecte care trebuie îmbunătățite, sunt în acest material, după care vom avea și decizia în Coaliție, după discuții și cu partenerii sociali. Principiul important este că nicio pensie să nu scadă în urma recalculării”, a declarat Marius Budăi.

”Am mers pe trei variante, pentru că așa este normal, suntem specialiști, vom demara discuții și cu partenerii sociali”, a mai spus Marius Budăi, diferența principală fiind de impact bugetar.

Ministrul Muncii nu a dat însă detalii și cu privire la formula de calcul și nici la indicele la care se va raporta viitoarea lege, în funcție de care românii vor primi pensii mai mari sau mai mici.

”Am reușit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii și de la Casa Națională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul și vom aștepta și feedback-ul de la liderii coaliției, după care, așă cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali și cu organizațiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeași greșeală și nu îmi doresc să fac o reformă la secret, așa cum a fost scris PNRR”, a mai spus Marius Budăi.

Noua formulă de calcul are menirea de a elimina inechitățile între bărbați și femei și de a uniformiza sistemul de pensii.

”Am urmărit, împreună cu colegii mei, două aspecte extrem de importante pentru aceste propuneri pe care le-am înaintat și le vom discuta în continuare. În primul rând, rezolvarea inechităților, după care nicio pensie să nu scadă în urma recalculării. Și în acest moment lucrăm la preluarea datelor în format electronic, separăm datele contributive de perioadele asimilate, sporurile cu caracter permanent de sporurile cu caracter nepermanent. Ne pregătim astfel încât atunci când vom avea formula finală, vom avea legea finală, să nu mai dureze mult recalcularea.

Trebuie să ținem cont de impactul bugetar și de momentul și de posibilitatea în timp a României de a susține un asemenea impact pentru că  trebuie să vedem în cât timp ne propunem sau în cât timp reușim să rezolvăm aceste inechități pentru că aceste inechități se rezolvă cu impact bugetar și este un impact bugetar consistent. Trebuie să ținem cont de evoluția economică și de evoluția cifrelor în România și bineînțeles să ținem cont că nu suntem într-o perioadă tocmai stabilă din punct de vedere macro-economic la nivel mondial”, a mai spus Marius Budăi la RomâniaTV.

Revizuirea deciziei de pensionare în cazul unei erori de calcul 

În acest caz, revizuirea se va face fie din oficiu de către casa teritoriala de pensii, fie de către dumneavoastră, în funcție de motivul invocat.

Casa teritoriala de pensii poate, tot din oficiu, să emită o decizie de revizuire prin adăugarea veniturilor, a stagiilor de cotizare, a perioadelor asimilate sau valorificarea altor documente existente la data deschiderii dreptului de pensie, pe care le-a omis.

Dacă recalcularea pensiei a fost făcută pentru înlăturarea unor erori sau omisiuni, sumele rezultate vor fi acordate în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data constatării diferențelor de sumă. Aceasta dată este cea în care ați luat la cunoștință de eroarea de calcul a pensiei sau de omisiunea casei teritoriale de a ține cont de toate elementele pentru determinarea cuantumului pensiei, rezultând o diferență de sumă, scrie recalcularepensie.ro.

Recalcularea pensiei in cazul apariției de situații noi

În cazul ivirii unor situații noi, pe care casa teritoriala de pensii nu le-a cunoscut sau nu putea sa le prevadă la stabilirea dreptului de pensie, aveți dreptul sa solicitați emiterea unei decizii de revizuire pentru recalcularea drepturilor de pensie.

Daca ați ieșit la pensie pentru limita de vârstă și realizați stagii de cotizare suplimentare, recalcularea pensiei va putea fi făcută numai la cererea dumneavoastră, precum în cazul descoperirii unor elemente noi la determinarea cuantumului pensiei.

Este foarte important ca la momentul emiterii deciziei de pensie să o contestați dacă există elemente avute în vedere și față de care trebuie recalculată pensia, deoarece decizia de pensie are caracter definitiv.

Potrivit jurisprudenței instanțelor de judecată românești, acest caracter definitiv nu este relevant, astfel că nu trebuie dovedit, dar nici nu constituie un impediment la recalcularea ori revizuirea pensiei, aceste proceduri fiind create tocmai pentru asigurarea faptului că respectarea dreptului la pensie nu depinde în mod esențial de exercitarea contestației.

Alte situații în care poate fi solicitată recalcularea pensiei

Conform legii, în cazul în care ați ieșit la pensie anticipat, însă îndepliniți condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se va transforma din oficiu în pensie pentru limita de vârstă și se va recalcula prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.

Inclusiv pensia anticipata parțială se va transforma în pensie pentru limită de vârstă în cazul îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, însă recalcularea se va face prin eliminarea diminuării prevăzute de lege și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.

Se va recalcula și pensia de urmaș atunci când se modifică numărul de urmași. Indiferent de cauza modificării, din oficiu ori la cerere, casa teritoriala de pensii va recalcula dreptul potrivit situației actuale printr-o decizie supusă aceluiași regim juridic aplicabil deciziei de stabilire a pensiei de urmaș.

În ceea ce privește plata drepturilor de pensie recalculate, acestea se vor plăti de la data acordării înscrisă in decizia emisa de casa teritoriala de pensii, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale – acestea se vor plăti de la data încetării calității de asigurat.

În situația în care, după ce sunt stabilite și/sau plătite drepturile de pensie, există diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele ce s-ar fi cuvenit conform legii, casa teritoriala de pensii va opera, fie din oficiu, fie la cererea pensionarului, modificările necesare, prin decizie de revizuire. Astfel, sumele rezultate se vor acorda sau se vor recupera, după caz, în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, calculate de la data constatării diferențelor.

Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare, cât și prin valorificarea altor documente ce pot conduce la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la momentul stabilirii acesteia. Aceasta cerere se va soluționa în decurs de 60 de zile de la data înregistrării sale, printr-o decizie de recalculare.

×
Subiecte în articol: recalculare pensii
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close