Recomandări de la Poliţie pentru a evita traficul îngreunat de condiţiile meteo

15 Dec 2009   •   16:22
Recomandări de la Poliţie pentru a evita traficul îngreunat de condiţiile meteo Iarna aduce trafic ingreunat in tara

Iarna a luat din nou autorităţile prin surprindere, iar în timp ce estul şi sudul României sunt de la ora 12.00 sub incidenţa codului galben de ninsori, condiţiile meteorologice nefavorabile îngreunează circulaţia rutieră. Pe suprafaţa carosabilă a drumurilor s-a aşternut zăpada, care a devenit un adevărat pericol pentru automobiliştii imprudenţi sau neatenţi. Antena3.ro vă prezintă recomandările Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), conform unui comunicat de presă remis către instituţia noastră.

Astfel, înainte de a porni la drum, pe distanţe mai mari ori mai mici, fiecare conducător auto, profesionist sau amator, este sfătuit să-şi echipeze corespunzător maşina pentru sezonul rece. De asemenea, el trebuie să se informeze în privinţa traseului pe care urmează să-l străbată şi poate suna la unul dintre numerele de telefon ale Comandamentului Central de Iarnă, respectiv 021.9360, 021. 318.66.09 şi 021.318.66.31.

Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră calmă de conducere, fără să bruscheze comenzile vehicululelor, să efectueze fiecare manevră doar după o asigurare temeinică, să utilizeze preponderent frâna de motor şi să evite efectuarea depăşirilor, care în asemenea condiţii meteo-rutiere sunt foarte periculoase.

Luminile de întâlnire trebuie aprinse tot timpul, iar distanţa dintre maşini mare

Conform comunicatului de presă remis de IGPR către Antena3.ro, în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza precipitaţiilor, folosirea luminilor de către şoferii care se apropie reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea impusă prin lege. O atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi a lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze foarte bine.

Poliţiştii mai recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă şi care să fie adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic. Legea prevede că atunci când vizibilitatea datorată condiţiilor meteorologice este sub 100 de metri sau carosabilul este acoperit de zapadă ori polei, viteza de deplasare nu trebuie să depăşească 30 de kilometri pe oră în localităţi şi 50 de kilometri pe oră în afara localităţilor. Însă oficialii Poliţiei Rutiere recomandă prin intermediul comunicatului că şi aceste viteze pot fi uneori mult prea mari şi de aceea trebuie ca şoferii să aibă tot timpul în vedere condiţiile meteo-rutiere. De asemenea, pentru mai multă siguranţă, ei ar trebui să mărească distanţa în mers dintre vehicule.
Apoi, operatorii de transport care deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone au obligaţia legală să monteze pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite.
?Fiecare cetăţean este dator să cureţe trotuarul din faţa propriei locuinţe sau firme?

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducera autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, din cauza experinţiei lor reduse şi a riscului implicării în incidente rutiere. De asemenea, dacă au mai puţin de un an vechime în conducere, viteza maximă admisă pentru aceştia în afara localităţilor este cu 20 de kilometri pe oră mai mică decât viteza legală.
Tot potrivit documentului oficial, poliţiştii le recomandă şoferilor ca în zonele urbane să nu se oprească ori să se staţioneze cu autovehiculele pe traseele de deplasare a mijloacelor de transport public, pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea traficului.

Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, atât în timpul deplasării, cât şi în momentul traversării arterelor rutiere, care obligatoriu trebuie făcută doar prin locurile special amenajate şi după o temeinică asigurare. De asemenea, degajarea de zăpadă a căilor destinate circulaţiei pietonale constituie o îndatorire civică, iar astfel fiecare cetăţean este dator să cureţe trotuarul din faţa propriei locuinţe sau firme.


Paula Safta, Antena3.ro

Parteneri
x close