Antena 3 CNN Actualitate Record feroviar "absolut" pe ruta Brașov-București-Constanța: Trenul a ajuns la destinație în doar 4 ore

Record feroviar "absolut" pe ruta Brașov-București-Constanța: Trenul a ajuns la destinație în doar 4 ore

Un tren al CFR Călători a reușit să ajungă de la Brașov la Constanța în doar 4h și 10’, un record "absolut" în ceea ce privește durata călătorie pe această rută, a anunțat Ministerul Transporturilor. Noua garnitură de tren este compusă din vagoane moderne de clasa 1, clasa 2 și vagon restaurant.

Record feroviar "absolut" pe ruta Brașov-București-Constanța: Trenul a ajuns la destinație în doar 4 ore
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Transporturilor
de Mia Lungu    |    14 Dec 2020   •   10:50

Trenul “Tomis Expres” a parcurs distanța de 391 km între Brașov – București – Constanța în 4h și 10’, un record absolut în ceea ce privește durata călătorie pe această rută, a anunțat Ministerul Transporturilor, duminică, pe pagina de Facebook a instituției.

În mod normal, o garnitură care merge în regim InterRegio pe distanța Constanța-Brașov, parcurge cei 391 dekm în 5 h și 20 de minute. Un atu al noului tren ”Tomis Expres” este acela că oprește doar în gările din Constanța, București, Predeal (unde stă doar un minut) și Brașov. Un alt element de noutate este constituit de parcurgerea distanței Brașov - București în doar 2h și 07'.

Viteza maximă de circulație a fost de 160 km/h, iar viteză medie de peste 100 km/h (comparabilă cu cea a trenurilor Intercity din Uniunea Europeană).

Acest nou tren este compus din vagoane moderne de clasa 1, clasa 2 și vagon restaurant.

Perechea de trenuri ”Tomis Expres” valorifică proiectele de modernizare a sectoarelor de cale ferată București – Constanța și București – Predeal, părți componente ale coridorului feroviar IV (Coridorul Rin-Dunăre), investiții finanțate din fonduri europene, cu contribuție de la bugetul de stat.

Acest nou serviciu ”premium” se adresează atât mediul de business din cele trei municipii, cât și călătorilor care se deplasează în scop turistic atât în zona montană cât și în stațiunile de pe litoral.

O nouă veste bună din sectorul feroviar -------------------------- ?Începând de astăzi, 13 decembrie 2020, odată cu...

Posted by Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor România on Sunday, 13 December 2020

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close