Antena 3 CNN Actualitate Record istoric de temperatură la Bâlea Lac şi Sibiu

Record istoric de temperatură la Bâlea Lac şi Sibiu

Record istoric de temperatură la Bâlea Lac şi Sibiu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    07 Aug 2012   •   18:13

Canicula înregistrează de la începutul acestei săptămâni maxime istorice în judeţul Sibiu, dovadă că luni, meteorologii au măsurat în municipiu 36,4 grade, iar la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, 21,3 grade - un record de temperatură în Munţii Făgăraşului, a declarat Mihaiela Stăncescu, Şeful Serviciului Regional de Prognoză Transilvania-Sud Sibiu.

"Luni am înregistrat maxime istorice pentru începutul lunii august, fiind vorba de maxime comparate cu valorile zilnice ale mediilor anuale de până acum", a spus Mihaiela Stăncescu, potrivit Agerpres.

Aceasta a precizat că, luni 6 august, în municipiul Sibiu, staţia meteo a înregistrat un maxim de 36,4 grade, faţă de vechiul record de temperatură de 33 de grade, înregistrat în perioada 1963-1971.

Tot luni, staţia meteo de la Bâlea Lac a măsurat un maxim istoric de 21,3 grade, cu 4,3 grade mai mult faţă de vechiul record de temperatură, de 17,6 grade, înregistrat în 1980.

Deja la această oră recordul se menţine la Bâlea Lac, unde termometrele măsoară 18,5 grade, cu posibilitatea să mai crească, faţă de recordul de 16 grade pentru ziua de 7 august, înregistrat în anul 2000.

Cea mai călduroasă zi a acestei veri în municipiul Sibiu a fost în 21 iulie, când s-au înregistrat 37,8 grade.






×
Subiecte în articol: canicula Balea lac Sibiu
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close