Antena 3 CNN Actualitate Referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, în linie dreaptă în Parlament

Referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, în linie dreaptă în Parlament

<1 minut de citit Publicat la 12:20 12 Feb 2017 Modificat la 12:20 12 Feb 2017
o_1b8otb17h1hlmli15al1f9t6bbi.jpg
Foto: presindecy.ro

Referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis intră în linie dreaptă. Solicitarea preşedintelui, dar şi Ordonanţa care abrogă modificarea codurilor penale, se află pe agenda Parlamentului de luni.

Preşedinţii celor două Camere ale Legislativului au decis organizarea unei şedinţe a Birourilor Permanente Reunite, luni, începând cu ora 12.00, pentru a convoca plenul reunit care supune votului avizul favorabil dat de comisiile juridice iniţitivei preşedintelui Iohannis de a organiza un referendum privind continuarea luptei anticorupţie.

Comisiile juridice au făcut recomandarea ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituţia, deciziile CCR şi recomandarile Comisiei de la Veneţia.

×
Parteneri
x close