Antena 3 CNN Actualitate Noi reguli pentru cumpărarea mașinilor în rate sau leasing. Schimbarea care afectează toți șoferii români

Noi reguli pentru cumpărarea mașinilor în rate sau leasing. Schimbarea care afectează toți șoferii români

Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a impus reguli noi pentru șoferii care achiziționează mașini prin rate sau leasing, stabilind condițiile în care aceștia pot rezilia contractul și se pot retrage din înțelegerea cu banca sau dealerul auto.

Noi reguli pentru cumpărarea mașinilor în rate sau leasing. Schimbarea care afectează toți șoferii români
Sursa foto: Getty Images I Westend61
de Ştefan Petrică    |    09 Ian 2024   •   14:00

Decizia Curții Europene de Justiție (CJUE) a venit în urma plângerilor unor clienți din Germania, care au reclamat încălcarea drepturilor lor referitoare la contractele de leasing auto.

Acești clienți au afirmat că nu au fost informați corespunzător la semnarea contractelor, iar CJUE a confirmat acest aspect, adoptând noi reguli în privința mașinilor achiziționate prin rate sau leasing.

Conform noilor reguli, un consumator care încheie un contract de credit pentru cumpărarea unui vehicul are dreptul să se retragă în orice moment, cu condiția ca informațiile furnizate să nu fie complete și precise, și doar în cazul în care contractul nu a fost executat integral.

Decizia CJUE a intervenit în contextul în care mai mulți consumatori germani s-au retras din contractele de leasing sau credit încheiate cu bănci asociate producătorilor auto (cum ar fi BMW Bank, Volkswagen Bank și Audi Bank).

Citește și: Românii ar putea plăti impozite în funcție de venituri. Scenariile Guvernului pentru impozitul progresiv

Aceste contracte vizau atât leasingul fără obligația de cumpărare, cât și finanțarea vehiculelor second-hand.

Clienții în cauză au efectuat retrageri valabile după luni sau chiar ani de la semnarea contractului, argumentând că termenul de retragere de 14 zile prevăzut de legislația UE nu a început să curgă, deoarece nu au fost informați adecvat cu privire la drepturile și obligațiile lor la momentul încheierii contractului.

Băncile au susținut că retragerea la atât de mult timp după încheierea contractului ar trebui considerată abuzivă, iar CJUE a fost solicitată să ofere opinia sa.

CJUE a stabilit că un consumator care semnează un contract de leasing pentru un vehicul comandat după specificațiile sale nu are dreptul de retragere în situația în care contractul prevede că nu este obligat să cumpere vehiculul la sfârșitul perioadei de leasing.

Această regulă se aplică și în cazul contractelor încheiate la distanță sau în afara spațiului comercial.

În schimb, în cazul contractelor de credit pentru achiziționarea unui vehicul, consumatorul poate exercita dreptul de retragere în orice moment, cu condiția să nu fi primit informații complete și precise privind drepturile și obligațiile sale, și atât timp cât contractul este încă în derulare.

CJUE a subliniat că termenul de retragere de 14 zile nu începe să curgă dacă informațiile furnizate la încheierea contractului sunt incomplete sau incorecte într-o măsură care afectează evaluarea de către consumator a drepturilor și obligațiilor sale, și alegerea sa de a semna contractul.

Această decizie se aplică în întreaga Uniune Europeană, incluzând proprietarii de mașini din România, oferindu-le acestora beneficiul noilor reguli stabilite de CJUE.

×
Subiecte în articol: şoferi masina leasing rate
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close