Antena 3 CNN Actualitate Religie Papa Francisc: "Suntem îndrăgostiți de războaie și de spiritul lui Cain. Cu toții suntem vinovați"

Papa Francisc: "Suntem îndrăgostiți de războaie și de spiritul lui Cain. Cu toții suntem vinovați"

"Nu învățăm! Domnul să aibă milă de noi, de noi toți. Cu toții suntem vinovați!", a spus Papa Francisc în timpul zborului de întoarcere din Malta, referindu-se la războiul din Ucraina, potrivit Vatican News.

Papa Francisc: "Suntem îndrăgostiți de războaie și de spiritul lui Cain. Cu toții suntem vinovați"
Sursa foto: Hepta/ Abaca Press / VATICAN MEDIA
de Mia Lungu    |    04 Apr 2022   •   15:22

Întrebat despre o posibilă călătorie la Kiev și despre condițiile necesare pentru ca aceasta să poată avea loc, pontiful a declarat că el este disponibil, dar nu știe în ce măsură acest lucru poate fi realizat.

"Războiul este întotdeauna o cruzime, un lucru inuman, care contravine spiritului uman, nu spun creștin, ci uman. Este spiritul lui Cain, spiritul ...

Sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie făcut și Sfântul Scaun, mai ales partea diplomatică, cardinalul Parolin și monseniorul Gallagher, fac totul, dar totul; nu putem face public tot ceea ce fac ei, din prudență, din confidențialitate, dar facem tot posibilul. Unul dintre ei a fost rugat de președintele Poloniei să îl trimită pe cardinalul Krajewski să îi viziteze pe ucrainenii care au fost primiți în Polonia.

Cardinalul Krajewski a mers deja de două ori, a dus două ambulanțe și a stat acolo, în mijlocul refugiaților, și o va mai face o dată; este dispus să o facă. Referitor la cealaltă deplasare despre care am fost întrebat, am spus cu sinceritate că am avut în vedere să merg, că disponibilitatea mea este întotdeauna prezentă, că nu există un „nu”; eu sunt disponibil. (...)

Când am spus că vizita se află masa de lucru, m-am referit la faptul că se află printre propunerile sosite, dar nu știu dacă se poate face, dacă este convenabil, dacă ar fi bine să o fac

Apoi, de ceva timp, s-a luat în considerare o întâlnire cu patriarhul Kirill; la aceasta lucrăm și ne gândim la Orientul Mijlociu pentru a face această întâlnire. Așa stau lucrurile în acest moment".

Întrebat ce i-ar spune președintelui Putin dacă ar vorbi cu el, pontiful a răspuns:

"Lucrurile pe care le-au spus autorităților din ambele părți sunt publice. Niciunul dintre lucrurile pe care le-am spus nu este confidențial pentru mine. Când am vorbit cu Patriarhul (n.n. Kirill), el a făcut apoi o declarație frumoasă despre ceea ce ne-am spus unul altuia. Am primit vești de la președintele Rusiei la sfârșitul anului, când m-a sunat pentru a-mi face urări. Pe președintele Ucrainei l-am auzit de două ori.

Apoi, în prima zi a războiului, m-am gândit că ar trebui să mă duc la ambasada Federației Ruse pentru a vorbi cu ambasadorul, care este reprezentantul poporului, să pun întrebări și să-mi spun impresiile cu privire la situație. Acestea sunt contactele oficiale pe care le-am avut. Cu Federația Rusă am făcut-o prin intermediul ambasadei.

De asemenea, l-am auzit și pe arhiepiscopul Kievului, monseniorul Schevchuck. Apoi, la fiecare două-trei zile, primesc în mod regulat vești de la unul dintre voi. Elisabetta Piqué, care a fost la Liov și care acum se află la Odesa. Ea îmi spune cum stau lucrurile. Am vorbit și cu rectorul seminarului. Dar, așa cum am spus, sunt de asemenea în contact cu unii dintre voi.

Apropo, aș dori să transmit condoleanțe pentru colegii dumneavoastră care au căzut la datorie, indiferent de care parte stau. Munca voastră este pentru binele comun și aceștia și-au pierdut viața făcându-și munca în slujba binelui comun, pentru a da informații. Să nu-i uităm. Au fost curajoși și mă rog pentru ei, pentru ca Domnul să le răsplătească munca. Acestea au fost contactele de până acum”.

Care ar fi Sfântului Părinte pentru președintele Putin, dacă ar avea ocazia să discute cu el

"Mesajele pe care le-am transmis tuturor autorităților sunt cele pe care le-am făcut publice. Eu nu folosesc limbajul dublu. Întotdeauna fac astfel. Cred că în întrebarea dumneavoastră există și o îndoială cu privire la războaiele juste și la cele nedrepte. Orice război se naște dintr-o nedreptate, întotdeauna. Pentru că există un model de război, dar nu există un model de pace. De exemplu, efectuarea de investiții pentru a cumpăra arme. Ei spun: ‚Dar avem nevoie de ele pentru a ne apăra’. Acesta este tiparul războiului.

Când s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, toată lumea a respirat, spunând „niciodată să nu mai fie război, ci pace”. A început atunci un val de inițiative pentru pace și, de asemenea, a existat la acea vreme bunăvoința de a nu produce arme, orice fel de arme, inclusiv arme atomice, pentru a menține pacea, după Hiroshima și Nagasaki. A fost o mare bunăvoință.

Șaptezeci de ani mai târziu, am uitat toate acestea. Astfel se impune schema războiului. La acea vreme, existau atât de multe speranțe privind activitatea Națiunilor Unite. Însă, modelul de război s-a impus din nou. Nu reușim să ne gândim la un alt model, nu mai suntem obișnuiți să ne gândim la modelul păcii. Au existat oameni mari, cum ar fi Ghandi și alții pe care îi menționez la sfârșitul enciclicei , care au pariat pe modelul păcii.

Dar noi, ca umanitate, suntem încăpățânați. Suntem îndrăgostiți de războaie, de spiritul lui Cain. Nu este întâmplător că, la începutul Bibliei, este prezentată această problemă: spiritul „cainic” de a ucide, în locul spiritului de pace. Mi se spune: ‚Părinte, altfel nu este posibil!’

O să vă istorisesc un fapt personal. Când am fost în localitatea (n.n. italiană) Redipuglia (n.n. la Cimitirul militar), în 2014, și am văzut numele acelor tineri, am plâns. Într-adevăr, am plâns de tristețe. Apoi, un an sau doi mai târziu, de Ziua Morților, m-am dus să celebrez la Anzio și am văzut numele tinerilor soldați care au căzut acolo. Toți tineri, și am plâns și acolo. Chiar am făcut-o. Trebuie să plângi pe morminte. Eu am respect pentru acest aspect, deoarece există o problemă politică.

Însă, atunci când a avut loc comemorarea debarcării în Normandia, șefii de guvern s-au adunat pentru a comemora evenimentul. Dar nu-mi amintesc ca cineva să fi vorbit despre cei 30.000 de tineri morți pe plaje. Tinerețea nu contează. Asta mă face să reflectez. Sunt întristat. Noi nu învățăm. Fie ca Domnul să aibă milă de noi, de noi toți. Cu toții suntem vinovați!”.

×
Subiecte în articol: Papa Francisc razboi
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close