"Profesorul de fizică Klaus Iohannis, actualmente preşedinte al României, constata după o lună de când premierul Victor Ponta m-a nominalizat ca propunere pentru portofoliul de ministru al transporturilor, că nu am expertiza şi experienţa managerială pentru acest minister. Poate, dacă domnul Iohannis ar fi avut aplecarea să-mi citească CV-ul cu minimă atenţie, ceea ce cu siguranţă nici nu s-a obosit să facă, ar fi constatat că din februarie 2015 sunt preşedinte al Comisiei pentru transporturi şi energie a Senatului României, că din 2012, de la preluarea mandatului de senator, am fost secretarul Comisiei pentru administraţie, că în 2009 am fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, calitate în care, aproape un an, am coordonat instituţiile prefectului din întreaga ţară, situaţiile de urgenţă, permise şi paşapoarte, evidenţa persoanei, răspunzând totodată şi de pregătirea şedinţelor de guvern pentru acest minister atât de complicat.
Ar fi aflat şi că, în 2012 am revenit la MAI tot în calitate de secretar de stat, de data aceasta pentru a coordona tot ce ţinea de comunităţile locale, un punct extrem de important fiind programul de termoficare. Să îi mai spunem domnului Iohannis, că deşi sunt licenţiat în litere, ulterior specializarea mea a mers către managementul afacerii publice, fiind absolvent din 2007 al unui master SNSPA pe această disciplină, domeniu în care şi predau ca profesor, de nişte ani buni, în cadrul Universităţii din Craiova. Să mai vorbim de faptul că de prin 2000 am condus instituţii publice, gestionând proiecte importante de dezvoltare şi fiind considerat, fără falsă modestie, un bun manager? Nu cred că mai are vreun sens.
Este evident că domnul preşedinte nu doar că nu are habar de toate acestea, dovada fiind că nici măcar nu avea habar cum mă cheamă, de vreme ce comunicatul de la Cotroceni se referea la mine ca la `domnul Faur. În fine, nu-mi rămâne decât să îi mulţumesc, cu toată consideraţia, premierului Victor Ponta şi colegilor pentru încrederea acordată, asigurându-i că am privit acest lucru ca pe o mare onoare, dorind totodată să îi asigur că, în cazul în care aş fi ocupat acest post de demnitate publică, mi-aş fi făcut datoria cu maximă responsabilitate, aşa cum am făcut de fiecare dată", a scris Mihai Fifor pe Facebook.
Mesajul lui Mihai Fifor a fost prezentat şi comentat în emisiunea
100 de Minute. Preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerea premierului Victor Ponta ca Mihai Fifor să fie ministrul Transporturilor, motivând că nu are expertiza şi experinţa necesare.După respingerea propunerii lui Victor Ponta ca Mihai Fifor să devină ministru al Transporturilor, Iulian Matache a fost propus în mod oficial pentru această funcţie.
Iulian Matache este secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea.