Antena 3 CNN Actualitate Restricţii de circulaţie la pasajul Pipera din Bucureşti, până miercuri

Restricţii de circulaţie la pasajul Pipera din Bucureşti, până miercuri

Restricţii de circulaţie la pasajul Pipera din Bucureşti, până miercuri
Sursa foto: Foto: Mediafax
21 Apr 2012   •   10:34

Circulaţia pe locala nord-estică a pasajului Pipera din Bucureşti, între strada Barbu Văcărescu şi începutul rampei estice a pasajului, este închisă începând de sâmbătă şi până miercuri, 25 aprilie, anunţă Primăria Capitalei, conform Mediafax.
   
Restricţia a fost impusă în scopul realizării unor lucrări la pasajul denivelat superior.

Potrivit sursei citate, în intervalul menţionat, circulaţia autovehiculelor se va desfăşura deviat pe Şoseaua Petricani şi pe traseul Pipera - Tunari - strada Erou Iancu Nicolae.
   
Pasajul Pipera, pe care municipalitatea anunţase că îl va inaugura spre finalul anului trecut, a fost construit pentru a se realiza supratraversarea bulevardului Barbu Văcărescu, pe de o parte, şi a Căii Floreasca, pe de altă parte.

×
Subiecte în articol: circulatie restricţii pipera bulevard
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close