x close

Revoltă la Spitalul Judeţean Brăila: Angajaţii au spart uşa şi au fost opriţi cu gaze lacrimogene (VIDEO)

14 Sep 2010   •   17:19
Revoltă la Spitalul Judeţean Brăila: Angajaţii au spart uşa şi au fost opriţi cu gaze lacrimogene (VIDEO) Foto: Video News

Peste 200 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Brăila au declanşat, marţi, o revoltă spontană. Oamenii au ieşit în curte pentru a protesta faţă de decizia de disponibilizare şi reducere a salariilor. Din primele informaţii reiese că protestul s-a soldat cu victime.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Sogor Jenel, protestul a început în jurul orei 17:00. Oamenii au încercat să intre cu forţa în biroul managerului şi au spart uşa de acces în unitatea spitalicească. Protestatarii au fost opriţi de poliţişti şi jandarmi, precum şi de agenţi de pază, aceştia din urmă folosind gaze lacrimogene.

În timpul altercaţiei, se pare că cel puţin două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost rănite de cioburile geamurilor sparte.

Mirela Popa, una dintre persoanele care lucrează la Spitalul de Urgenţă din Brăila şi care a participat la revolta spontană de marţi, susţine că oamenii nu şi-au primit încă salariile pe luna precedentă şi că reducerile cu 25% s-au aplicat la salariul brut, astfel că veniturile li s-au redus, de fapt, cu circa 40%.

"Am cerut doar să ni se dea banii pentru care noi muncim şi să ni se dea la timp, fără opriri", a declarat Mirela Popa.

O altă nemulţumire a protestatarilor, susţine Popa, o reprezintă felul în care îşi desfăşoară activitatea managerul spitalului, Rodica Sin. De când a preluat conducerea, controalele s-au înmulţit, iar angajaţii lucrează sub presiune, ştiind că îşi pot pierde slujba în orice clipă, mai spune angajata spitalului, adăugând că protestele vor continua şi zilele următoare dacă nu li se vor soluţiona problemele.

Potrivit vicepreşedintelui SANITAS, Cristina Ieftimescu, se pare că un număr mare de asistente urmează să fie disponibilizate.

"La Brăila este o situaţie conflictuală între conducerea sindicatului din Brăila şi Consiliul Judeţean, pentru că, lăsând la o parte salariile mici pe care le au oamenii, au renunţat la sporurile pe care aveau dreptul să le primească, chiar cu reducerea de 25%. Mai mult decât atât, se pare că un număr mare de asistente din spital vor fi date afară", a spus Ieftimescu.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de concedieri şi de tăierea sporurilor salariale şi cer demisia managerului spitalului. În timpul manifestaţiei, angajaţii au scandat diverse lozinci, printre care "Hoţii, hoţii, ne-am săturat de voi!" şi "Vrem dreptate! Vrem dreptate!".

Contactat telefonic de Antena 3, liderul sindical al Spitalului Judeţean Brăila, Ionel Mocuţă, a declarat că acţiunea a fost declanşată spontan de către angajaţii unităţii şi că prezenţa sa acolo nu ar rezolva problema. Mocuţă susţine că angajaţii Spitalului Judeţean din Brăila sunt agresaţi permanent "din toate punctele de vedere".

Liderul sindical a precizat că Spitalul a avut tot felul de probleme de când a fost preluat de Consiliul Judeţean. Una dintre acestea, susţine Mocuţă, este decizia de restructurare a spitalului, care le-a fost impusă.

Antena3.ro

Citeşte mai multe despre:

spital Braila revolta
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati