Antena 3 CNN Actualitate Român mort de Ziua Naţională, după ce a fost bătut de doi britanici. Stan Băcioiu muncea de ani buni în Anglia, pentru familia lui

Român mort de Ziua Naţională, după ce a fost bătut de doi britanici. Stan Băcioiu muncea de ani buni în Anglia, pentru familia lui

Român mort de Ziua Naţională, după ce a fost bătut de doi britanici. Stan Băcioiu muncea de ani buni în Anglia, pentru familia lui
Sursa foto: Foto: Facebook
02 Dec 2019   •   13:14

Un bărbat de 44 de ani, din comuna vrânceană Jitia, aflat la muncă în Marea Britanie, a fost bătut crunt în plină stradă de doi englezi. Dus la spital în stare de inconştienţă, bărbatul nu a rezistat şi a murit chiar de 1 Decembrie. Agresorii vrânceanului au fost arestaţi, scrie Adevarul.

Stan Băcioiu, de 44 de ani, se afla în Marea Britanie de mai mulţi ani, unde muncea pentru o viaţă mai bună. În seara de 22 noiembrie, vrânceanul a fost încolţit de doi tineri şi bătut cu bestialitate, în plină stradă, fiind dus în stare de inconştienţă la un spital din Nottingham. Despre fapta de o violenţă deosebită a aflat tot oraşul, după ce inspectorul de poliţie Neil Poultney a făcut apel la populaţie să prezinte orice informaţie care ar putea ajuta în anchetă.

Timp de o săptămână, Stan Băcioiu s-a zbătut să supravieţuiască, conectat la aparate, suferind în acest interval şi o intervenţie chirurgicală pe creier.  Duminică, chiar de Ziua Naţională a României, inima sa a încetat să mai bată.

“Inima lui nu a rezistat fără ajutor artificial şi în felul acesta Stan i-a părăsit pentru totdeauna pe cunoscuţi, prieteni şi cei dragi. El a lăsat în urma lui doi băieti majori si o familie îndurerată”, potrivit lui Petrişor Noapteş, consătean cu victima, aflat la rândul său la muncă în Marea Britanie.


 

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close