Elevii vor învăţa despre Horia, Cloşca şi Crisan sau chiar despre marea Unire în limba maghiară. Iniţiativa aparţine UDMR, care se pare că încearcă introducerea a cât mai multe materii care să fie invatate În limba maternă.
Dreptul de a învăţa Istoria şi Geografia în limba maternă a fost votat cu 111 voturi ?pentru", 45 ?împotrivă" şi 10 abţineri. Parlamentarii au avut nevoie de trei zile pentru a trece prin Camera Deputaţilor legea Educaţiei. Discuţiile au fost pline de contre între parlamentarii Opoziţiei PSD şi PNL şi cei ai PDL.
Noul proiect al legii prevede predarea Istoriei şi a Geografiei în limbile minorităţilor naţionale, la absolut toate nivelurile şcolare. Legea mai prevede şi că pentru minoritari limba română se predă după manuale speciale, ca şi o limbă străină.
Pentru a rămâne împreună la guvernare, democrat-liberalii au acceptat imediat cererile UDMR. În semn de protest faţă de for ţarea votului, liberalii au părăsit sala de şedinţă, scrie Jurnalul Naţional.
Acuzaţiile la noua lege a Educaţiei nu au întârziat să apară. Fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomni ţei a declarat că proiectul a devenit, din Legea educaţiei naţionale, Legea educaţiei anti-na ţionale. Şi deputatul PNL Adriana Săftoiu a catalogat legea ca fiind una ruşinoasă pentru că sacrific ă identitatea naţională.
Din Cameră, legea educaţiei va intra în dezbaterea Senatului, for decizional în acest caz.
Antena 3
Ştiri video recomandate