Antena 3 CNN Actualitate Români afectaţi de greva din Grecia | Ce zboruri au fost anulate

Români afectaţi de greva din Grecia | Ce zboruri au fost anulate

Mai multe zboruri au fost anulate din cauza manifestațiilor din Grecia după tragedia feroviară cu 57 de morți.

Români afectaţi de greva din Grecia | Ce zboruri au fost anulate
Sursa foto: Getty images | Kong Ding Chek
de Claudia Popovici    |    15 Mar 2023   •   16:51

Mâine în Grecia se anunţă noi greve şi proteste. Mai exact, zborurile spre Grecia vor fi anulate pentru cel puțin 24 de ore, după ce sindicatele, atât din serviciul public cât și cel de stat au anunțat o nouă grevă de 24 de ore.

Cursa Tarom de mâine București-Atena a fost anulată pentru că sunt manifestații în Grecia după tragedia feroviară cu 57 de morți.

De asemenea tot mâine, navele vor rămâne în porturile din Grecia din cauza acestei greve, iar mijloacele de transport în comun vor circula doar parţial.

Grecia, blocată de grevă. Proteste după accidentul feroviar cu 57 de morți

Accidentul grav feroviar din 28 februarie, când 57 de persoane și-au pierdut viață, printre care și un tânăr român de 34 de ani, iar peste 100 au fost răniți, a scos oamenii în stradă.

Oamenii cer ca cei găsiți vinovați să fie pedepsiți și să nu fie mușamalizat adevărul în acest caz. De aceea grevele în Grecia ar putea continua timp de 2 săptămâni.

×
Subiecte în articol: grevă Grecia accident feroviar
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close