Antena 3 CNN Actualitate Românii merg să cumpere carburanţi în statele vecine. Cât costă benzina şi motorina în Bulgaria

Românii merg să cumpere carburanţi în statele vecine. Cât costă benzina şi motorina în Bulgaria

România are cea mai agresivă scumpire la carburanți din Uniunea Europeană, potrivit ultimelor statistici europene. Litrul de motorină a trecut deja de 9 lei, iar cel de benzină va trece astăzi de pragul de 8 lei, iar în acest caz mulţi dintre românii care locuiesc la graniţă ajung să alimenteze în ţările vecine, acolo unde preţul carburanţilor este mai mic.

Românii merg să cumpere carburanţi în statele vecine. Cât costă benzina şi motorina în Bulgaria
Sursa foto: Antena 3
de Roana Rotaru    |    05 Mai 2022   •   17:22

Românii îşi fac plinul în ţările vecine.

Bulgaria, țara vecina și depedentă de resursele altor state are și ea o creștere mare a preturilor la carburanti însă, chiar și așa, la pompă, litrul de benzină sau motorină este mai ieftin decât în România.

Cât costă benzina şi motorina în Bulgaria

"În Bugaria, carburanţii sunt cu aproape un leu pe litru mai ieftini faţă de preţurile de la noi din ţară.

Spre exemplu, la această benzinărie, benzina costă 2.85 leva, adică 7.21 de lei. La noi în ţară, benzina standard este la 1 leu distanţă, de 8 lei pe litru, motorina costă 3.11 leva, adică 7.86 de lei.

La noi în ţară, motorina standard ajunge în Capitală, chiar şi la 8.83 de lei. Aşadar, aici în Bulgaria, benzina este mai ieftină cu 78 de bani pe litru, iar motorina este cu 97 de bani pe litru mai ieftină, adică aproape un leu. Preţurile sunt destul de similiare cu cele din România, pentru că şi bulgarii au o cerere foarte mare de motorină la export, mai exact, direct din portul Ruse pleacă motorină în Ucraina, pe cale maritimă, adică pe Dunăre.

Deocamdată, în România nu am văzut măsuri consistente de sprijin pentru populaţie, ci doar pentru transportatori, mai exact Executivul va subvenţiona cu 50 de bani pe litru carburantul folosit de transportatori, fie că vorbim de transportul de marfă sau de transportul de persoane.

Deocamdată însă, pentru populaţie statul român nu a făcut nimic, iar românii au dificultăţi în a plăti motorina şi bezina la pompă. Alte state s-au mobilizat mai rapid cu măsuri de sprijin. Spre exemplu, Ungaria Slovenia şi Croaţia au apelat la plafonarea preţurilor la pompă, iar alte state au renunţat deja la unele state, pentru a veni în sprijinul consumatorului. De exemplu, Germania a renunţat la unele taxe", a transmis Roana Rotaru, reporter Antena 3

Compensare de 50 de bani pentru fiecare litru de benzină şi motorină de la Ministerul Finanţelor pentru mii de transportatori

Mii de transportatori vor primi o compensare de 50 de bani pentru fiecare litru de benzină şi motorină, potrivit unei hotărâri a Ministerului Finanţelor.

Ministerul Finanţelor a publicat, în data de 3 mai, pe site-ul oficial, o hotărâre prin care transportatorii vor primi o compensare de 50 de bani pentru fiecare litru de benzină şi motorină.

Bugetul total maxim estimat al schemei de ajutor de stat este în valoare de 300 de milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării, arată hotărârea Ministerului Finanţelor.

Astfel, numărul total estimat al transportatorilor care urmează să beneficieze de compensarea de 50 de bani pentru litrul de carburant este de 3.000.

"Scopul prezentei hotărâri îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea întreprinderilor afectate de criză, prin atenuarea efectelor economice generate de conflictul armat din Ucraina", se arată în decizia Ministerului Finanţelor.

 

×
Subiecte în articol: Bulgaria carburanti benzina motorina
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close