România a cheltuit 250 de milioane de euro pe hârtiile pe care sunt trasate proiectele autostrăzilor (VIDEO)

08 Oct 2010   •   20:25
România a cheltuit 250 de milioane de euro pe hârtiile pe care sunt trasate proiectele autostrăzilor (VIDEO) Foto: Video News

România a cheltuit 250 de milioane de euro, pentru trasarea pe hârtie a viitoarelor autostrăzi şi nouă milioane de euro pe studii de fezabilitate. Totul pentru nişte drumuri care nu există. Iar şansele sunt puţine ca aceste hârtii să ajute la ceva, având în vedere că sunt valabile doar doi ani de zile. După această perioadă, hârtiile trebuie refăcute. Cu banii cheltuiţi în ultimii trei ani pe hârtii s-ar fi putut construi nouă kilometri de drum, scrie Jurnalul Naţional.

Compania Naţională de autostrăzi şi drumuri naţionale a plătit, în 2007, 2,5 milioane de euro pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii Sibiu - Piteşti. Trei ani mai târziu, lucrările nu au fost încă începute. Conform legilor în vigoare, valabilitatea studiilor este de doi ani. Dacă lucrările nu demarează în acest interval de timp, statul trebuie să plătească alţi bani pentru "revizuire".

În martie 2008, revizuirea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea drumului dintre Alexandria şi Craiova costa bugetul de stat aproape 1,9 milioane de euro.

Tot în 2008, statul a plătit 2,3 milioane de euro pentru consultanţa la proiectul de autostradă Ploieşti - Buzău - Focşani. Lucrările pe acest tronson nu au început nici în 2010.

Nici în 2009, CNADNR nu a avut reţineri în achitarea unor revizuirea. 1,4 milioane de euro s-au dus pe revizuirea proiectului tehnic pentru secţiunea de drum Filiaşi - Ciochiuta.  Pentru studiilor de fezabilitate al drumului dintre Ditrău şi Târgu Neamţ au fost alocaţi anul trecut 880.000 de euro.

În total, CNADNR a aruncat aproape 9 milioane de euro pe revizuiri de proiecte, cele mai multe nefinalizate nici până în acest moment, scrie Jurnalul Naţional. Cu aceşti bani s-ar fi putut construi 9 kilometri de drum naţional.



Antena 3

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close