Între timp, se aşteaptă un răspuns oficial din Ucraina privind accesul navelor care vor face măsurătorile.
Minsitrul Mediului, Tanczos Barna, a venit cu clarificări, joi, după primele măsurători cu privire la debitul Dunării pe Chilia.
Biodiversitatea în Delta Dunării nu este afectată azi de lucrările de la canalul Bâstroe, iar din primele măsuri reiese că debitul Dunării nu s-a modificat față de debitele statistice din ultimii ani în acea zonă, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna.
"Am făcut primele măsurători cu privire la debitul Dunării pe Chilia şi, unde avem acces, am mers până la malul celălalt al Dunării.
Măsurătorile arată că debitele nu s-au modificat. Pe cele 14 secţiuni nu sunt modificări provocate de dragări.
Pentru a avea o concluzie, avem nevoie de acordul părţii ucrainene. Biodiversitatea nu este afectată. Efectele nu vin de azi pe mâine.
România nu va fi de acord cu afectarea biodiversităţii", a declarat, joi, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
El subliniază, însă, că aceste măsurători vizează 14 secțiuni pe o lungime de circa 100 de kilometri.
"Pentru a avea o concluzie generală avem nevoie de acordul părții ucrainene, care a fost promis și confirmat verbal săptămâna aceasta la Ministerul Transporturilor și așteptăm confirmarea în scris.
Efectele, în niciun caz, nu vin de pe azi pe mâine. Biodiversitatea astăzi în Delta Dunării nu este afectată de aceste lucrări. România nu va fi niciodată de acord cu lucrări caresă afecteze biodiversitatea în Delta Dunării", a concluzionat ministrul Mediului.