Antena 3 CNN Actualitate România, extrem de vulnerabilă în caz de catastrofă. Raportul oficial

România, extrem de vulnerabilă în caz de catastrofă. Raportul oficial

România, extrem de vulnerabilă în caz de catastrofă. Raportul oficial
Sursa foto: Foto: pixabay.com
25 Feb 2017   •   10:56

România este extrem de vulnerabilă în cazul unor catastrofe, o arată primul raport al riscului de ţară întocmit de autorităţi. Dacă lucrurile era destul de previzibile, acum sunt confirmate de oficial.

Raportul care stabileşte riscul de ţară avertizează că statistic vorbind, ne putem aştepta oricând la un cutremur major. Un astfel de seism puternic în zona Vrancea, apare odată la 3-5 decenii, iar ultimul a avut loc în 1977.

Un astfel de scenariu, de care autorităţile se tem cel mai tare, arată că zonele urbane din apropierea potenţialului epicentru, în special Capitala, ar fi devastate.

Judeţele din vestul ţării sunt singurele care ar scăpa mai uşor. Mai exact, un cutremur de 8,1 grade Richter, la o adâncime de numai 90 de kilometri, ar afecta două treimi din populaţia ţării şi aproape jumătate din infrastructura critică ar fi pusă la pământ.

Ar putea fi zeci de mii de victime, iar bilanţul tragic al cutremurului din 77 nu face decât să întărească scenariul apocaliptic.

Pe lista riscurilor majore identificate de realizatorii studiului mai sunt inundaţiile şi seceta. Aceste fenomene sunt mult mai previzibile, dar tot fac ravagii. Deşi mult mai puţin probabil, riscul unui accident nuclear este luat şi el in calcul. Nici în acest caz, autorităţile nu s-ar descurca prea bine.

Dacă la centrala de la Cernavodă ar avea loc o avarie gravă, populaţia aflată pe o rază de 10 kilometri ar fi expusă, pentru că evacuările sunt în general, greoiae. Întocmirea acestui raport a fost o condiţie obligatorie pentru ca ţara noastră să poată accesa fonduri europene, inclusiv pentru dotarea salvatorilor, al căror parc auto şi echipamenete sunt deja învechite.

 

×
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben
x close