Antena 3 CNN Actualitate România extremelor. După seceta devastatoare, inundaţiile au căzut ca un blestem peste locuitorii din Caraş Severin

România extremelor. După seceta devastatoare, inundaţiile au căzut ca un blestem peste locuitorii din Caraş Severin

România extremelor. După seceta devastatoare, inundaţiile au căzut ca un blestem peste locuitorii din Caraş Severin
Sursa foto: Foto: Mediafax/Oana Slemco
de O.P.    |    01 Aug 2012   •   05:52

Apa acumulată pe versanţi s-a revărsat peste un sat din Caraş Severin. Ploaia torenţială din ultimele ore a umplut gospodăriile din Văliug de bolovani şi crengi. Oamenii sunt acum izolaţi de lume pentru că şi podul din localitate este blocat de resturile cărate de ape de pe versanţi.

Necazul s-a abătut asupra sătenilor din aşezarea de la poalele Semenicului după numai câteva minute de ploaie. Şuvoaiele de pe versanţi au ajuns în curţile şi gospodăriile oamenilor iar crengile şi trunchiurile de copaci au blocat podurile.

Apele au inundat şi drumul judeţean care duce spre Staţiunile Semenic şi Trei Ape. O mare cantitate de aluviuni, bolovani şi resturi vegetale a fost cărată de apă în grădinile oamenilor.

Mai multe echipaje de la ISU, Poliţie, Jandarmerie, dar şi săteni împreună cu autorităţile locale au pus umărul la treabă  ca să desfunde podurile şi să îndepărteze gunoaiele.

Cantitatea de apă căzută a fost estimată de meteorologi la aproape 100 de litri pe metru pătrat.  




×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close