Antena 3 CNN Actualitate România, locul 40 în topul celor mai paşnice ţări din lume

România, locul 40 în topul celor mai paşnice ţări din lume

România, locul 40 în topul celor mai paşnice ţări din lume
26 Mai 2011   •   10:50
România s-a poziţionat pe locul 40 în clasamentul celor mai paşnice ţări din lume, urcând cinci poziţii faţă de anul trecut. Clasamentul a fost realizat pe baza indicelui Global al Păcii (GPI) pe 2011. În 2010, ţara noastră ocupa locul 45, pe fondul instabilităţii politice şi a nesiguranţei economice.

În categoria Europei Centrale şi de Est, România a fost devansată de Cehia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Croaţia, poziţionându-se pe locul şapte în regiune. Un indice mai slab decât al României au înregistrat statele baltice (Lituania, Letonia, Estonia), Italia, Bulgaria (locul 53), Grecia şi Ciprul, toate membre UE.

CITEŞTE RAPORTUL BAZAT PE INDICELE GLOBAL AL PĂCII


Republica Moldova se află pe locul 59 în lume, comparativ cu locul 66 pe care îl ocupa în urmă cu un an. Ţara vecină a reuşit să devanseze Bosnia, Albania, Ucraina, Macedonia, Serbia şi Muntenegru.

Potrivit rezultatelor Indicelui Global al Păcii (GPI) pe 2011, lumea este, pentru al treilea an consecutiv, mai puţin paşnică. Deteriorarea climatului este însă mai mică decât între 2009 şi 2010. Principalii factori care au stat la baza acestor rezultate au fost ameninţarea cu atacuri teroriste şi probabilitate unor manifestaţii violente.

Islanda, cel mai paşnic stat din lume. Somalia, pe ultimul loc

La nivel global, Libia (locul 143) a înregistrat o scădere considerabilă de 83 de locuri, Bahrain (locul 123) a pierdut 51 de locuri, iar Egiptul (locul 73) a pierdut în clasament 24 de poziţii.


Problemele sociale şi instabilitatea economică au condus la un declin al păcii în Grecia (locul 65), în Italia (locul 45), în Spania (locul 28), în Portugalia (17) şi în Irlanda (locul 11).

Cea mai paşnică ţară din lume este Islanda, ea fiind urmată de Noua Zeelandă, Japonia, Danemarca şi Cehia.

Irakul (locul 152) a evitat pentru prima dată ultimul loc în clasament. Somalia a fost desemnată anul acesta cea mai puţin paşnică ţară din lume.

Indicele Global al Păcii (GPI), realizat de Institutul pentru Economie şi Pace (IEP), permite estimarea conflictelor internaţionale şi interne actuale, nivelul de siguranţă şi militarizare în societate, în cadrul a 153 de ţări, în funcţie de 23 de indici diferiţi.

Vezi mai jos tabelul complet bazat pe Indicele Global al Păcii.



 

 

×
Subiecte în articol: România clasament Islanda Somalia
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close