Tot mai mulţi români visează la o viaţă mai bună în străinătate dar în schimb sînt trataţi ca nişte sclavi şi supuşi la umilinţe greu de imaginat. Dincolo de graniţe, imigranţii români acceptă orice loc de muncă, fie el şi inferior pregătirii profesionale.
Ba chiar, pentru un salariu decent, cu care să-şi poată întreţină familiile, românii muncesc până la epuizare. Şi nu de puţine ori, se-ntorc în ţară mai săraci decât au plecat.
La scurt timp de când statul român i-a suspendat pensia pentru astm bronşic, Andrei Avroian a plecat în străinătate. S-a angajat cu acte în regulă la o firmă de salubriate din Italia şi sorta gunoaie. Muncea din greu câte 11 ore pe zi, 7 zile din 7 şi făcea, fără să riposteze, orice i se cerea, chiar dacă, uneori abia se mai ţinea pe picioare, din cauza oboselii. A tăcut chiar şi când a fost trimis să-şi înlocuiască un coleg şi să repare o presă care selecta deşeuri. Tăcerea i-a schimbat însă destinul pentru totdeauna: a căzut şi presa i-a sfărâmat ambele picioare.
20 de minute, Andrei a aşteptat sosirea ambulanţei.
În loc să-i ofere sprijin, patronul a acoperit repede urmele accidentului şi nu l-a mai căutat niciodată pe român. Pentru el n-a contat absolut deloc faptul că Andrei şi-a pierdut ambele picioare. Important era să nu piardă faima şi banii.
Şi la spital, medicii care ar fi trebuit să-l trateze necondiţionat, l-au privit cu superioritate şi l-au umilit.
De mai bine de un an şi jumătate, Andrei se luptă să obţină banii din asigurare. Apoi va cere statului italian daune morale pentru tot chinul îndurat. Chiar dacă acum e dependent de soţia sa, încă mai visează ca-ntr-o zi să-şi scoată copilul la plimbare, să aibă casa lui şi să asigure viitorul familiei.
Preţul plătit pentru un loc de muncă în străinătate s-a dovedit a fi fost însă mult prea mare pentru Andrei. Şi pentru mulţi alţi români care de-a ,lungul timpului s-au plîns de condiţiile la care au fost supuşi de patronii europeni.
