Antena 3 CNN Actualitate Rovana Plumb: Spitalele regionale le vom face din fonduri europene. Documentația tehnică va fi gata la finalul lui 2019

Rovana Plumb: Spitalele regionale le vom face din fonduri europene. Documentația tehnică va fi gata la finalul lui 2019

<1 minut de citit Publicat la 20:00 15 Feb 2019 Modificat la 20:00 15 Feb 2019
Rovana Plumb: Spitalele regionale le vom face din fonduri europene. Documentația tehnică va fi gata la finalul lui 2019

Rovana Plumb a vorbit la Antena 3 despre spitalele regionale. Ministrul Fondurilor Europene a declarat că mai devreme de sfârșitul anului 2019 nu se poate realiza documentația tehnică. Acești bani acoperă doar necesarul aferent documentației, pentru cele trei spitale regionale.

”A fost o serie întreagă de discuții în ceea ce privește spitalele regionale. Am spus-o și mi-am asumat de fiecare dată că trebuie să fim realiști. Vom face și aceste spitale regionale din fonduri europene. 

Un spital regional necesită o documentație tehnică în urma căreia să se facă această construcție. E un proiect major un asemenea spital. Trebuie să ținem cont de foarte multe lucruri. 

De exemplu pentru cele trei spitale regionale finanțate din fonduri europene avem asistență tehnică din partea Băncii Europene de Investiții. Aici lucrează inclusiv români. Mai devreme de sfârșitul lui 2019 nu se poate. Documentația tehnică nu e un simplu studiu de fezabilitate. Alocarea pentru spitalele regionale din fonduri europene s-a făcut în 2015 și nu acoperă decât necesarul aferent documentațiilor tehnice a celor trei spitale”, a declarat Rovana Plumb, la Antena 3.

×
x close