Antena 3 CNN Actualitate S-a aruncat în faţa trenului pentru a doua oară în ultimele două zile

S-a aruncat în faţa trenului pentru a doua oară în ultimele două zile

S-a aruncat în faţa trenului pentru a doua oară în ultimele două zile
Sursa foto: Foto: Intact Images
29 Iul 2012   •   20:06

Un bărbat de 36 ani din Satu Mare a fost grav rănit după ce s-a aruncat, duminică, în faţa unui tren în Gara de Vest din Ploieşti, aceasta fiind a doua tentativă de sinucidere va bărbatului în ultimele două zile, informează Mediafax.
   
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, un bărbat de 36 de ani din Satu Mare a încercat să-şi pună capăt zilelor, duminică, aruncându-se în faţa unui tren în Gara de Vest din Ploieşti.
   
În urma loviturii, bărbatul a fost grav rănit, fiind transportat cu o ambulanţă la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti.
   
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, medicul Daniel Nicolae, a declarat că bărbatul este în comă de gradul cinci, fiind foarte grav rănit. El a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, un traumatism toracic şi un traumatism de bazin.
   
Şeful Serviciului de Ambulanţă Prahova a precizat că în cursul zilei de sâmbătă un echipaj medical de la Ambulanţa Prahova îl transportase pe bărbat la spital după ce înghiţise mai multe medicamente în încercarea de a se sinucide.
   
Surse medicale au afirmat că, anterior, bărbatul mai încercase să se sinucidă. Medicii spun că şansele de supravieţuire ale bărbatului sunt foarte mici.
   

×
Subiecte în articol: Satu Mare
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close