Antena 3 CNN Actualitate Salariile angajaţilor din Autoritatea Feroviară Română au scăzut cu până la 40%

Salariile angajaţilor din Autoritatea Feroviară Română au scăzut cu până la 40%

Salariile angajaţilor din Autoritatea Feroviară Română au scăzut cu până la 40%
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    13 Sep 2017   •   10:08

Salariile angajaţilor din Autoritatea Feroviară Română (AFER) au scăzut, începând cu data de 6 septembrie, cu până la 40%, aceştia pierzând sume cuprinse între 250 de lei şi 2.000 de lei, a declarat pentru Agerpres, liderul sindical din AFER, Ioneta Alexe.

„Situaţia ingrată în care a ajuns AFER-ul, instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, constituie efectul unei probleme pe termen lung, de cadru legislativ şi de interferenţă a unor diverse interese. La momentul apariţiei Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice salariaţii instituţiei aveau un contract colectiv de muncă în vigoare, drept pentru care au fost menţinute în plată salariile stabilite. Începând cu anul 2012, la încetarea contractului colectiv de muncă au fost menţinute salariile în plată conform completărilor şi modificărilor Legii nr. 284/2010 care prevedeau 'menţinerea în plată' a salariilor. Menţionăm faptul că în AFER nu au mai avut loc majorări salariale din anul 2008. De aici au apărut problemele AFER, care, în urma controalelor Curţii de Conturi, a fost atrasă în procese care sunt şi în prezent pe rol”, a explicat Ioneta Alexe.

Potrivit sursei citate, de la apariţia acestor probleme, nu au fost diminuate salariile angajaţilor AFER, până la data de 6 septembrie anul curent, moment în care conducerea instituţiei a hotărât şi a dispus diminuarea salariilor în cuantumuri diferenţiate pe funcţii de până la 40%, în lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile a unei instanţe, cu privire la procesele aflate pe rol.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: salarii
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close