Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Românii ar putea plăti o nouă taxă la spitalele de stat. Explicaţiile ministrului Sănătăţii

Românii ar putea plăti o nouă taxă la spitalele de stat. Explicaţiile ministrului Sănătăţii

Vești proaste pentru românii care merg într-un spital de stat. Ministrul Sănătății a anunțat că aceștia ar urma să plătească o taxă suplimentară, dacă doresc să-și aleagă doctorul care să-i trateze.

Românii ar putea plăti o nouă taxă la spitalele de stat. Explicaţiile ministrului Sănătăţii
Sursa foto: Profimedia
de Roxana Mihăiescu    |    23 Oct 2023   •   14:37

Alexandru Rafila a precizat că vor exista modificări în sistemul de sănătate din România. Pacienții care doresc să-și aleagă medicul care să-i trateze atât în ambulatoriu, cât și în spital vor fi nevoiți să plătească o taxă suplimentară.

Inițiativa ar schimba complet sistemul medical românesc, însă aceste măsuri vor fi aplicate treptat până în anul 2030. 

”Ceea ce a existat ca discuţie în spaţiul public ca şi România, de exemplu, spitalele publice să poată să aibă un pachet de servicii care pot fi acordate după programul de lucru sau să poţi să îţi alegi medicul curant şi aşa mai departe şi aceste servicii care ar putea fi oferite în spitale publice tot aşa ar putea să fie rezultatul unui pachet complementar de asigurări, iar acest pachet de asigurări poate fi oferit de un asigurator public sau de unul privat”, a precizat ministrul Sănătății, notează Newsweek. 

Citește și: EMA, alertă sanitară: Medicamente falsificate folosite împotriva diabetului, dar și pentru slăbit

Alexandru Rafila a mai precizat că măsura există deja în mai multe spitale din Europa și din Israel. 

”Foarte multe spitale din Europa fac acelaşi lucru, spitale din Israel fac exact acelaşi lucru. Şi asta cred că este dezvoltarea sănătoasă care duce şi la închiderea dezbaterii legate de persoanele care profesează în domeniul care lucrează, în domeniul public sau privat sau în amândouă locurile, dacă îi oferă unui specialist posibilitatea să profeseze după program în unitatea sanitară în care el funcţionează în mod obişnuit”, a mai spus Alexandru Rafila.
 

×
Subiecte în articol: taxa spital Alexandru Rafila
Parteneri
Apare un nou lanţ de supermarketuri în România. Angajări masive!
x close