Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Copil abandonat pe calea ferată când avea o lună este acum medic ATI: ”Am rezistat acestor orori nenorocite, alți colegi au rămas infirmi”

Copil abandonat pe calea ferată când avea o lună este acum medic ATI: ”Am rezistat acestor orori nenorocite, alți colegi au rămas infirmi”

Valentin Perduș a fost abandonat pe o cale ferată când avea numai o lună. A ajuns în mai multe centre de plasament unde a fost bătut și înfometat. După ani în care a îndurat numai nenorociri, Valentin și-a îndeplinit visul.

Copil abandonat pe calea ferată când avea o lună este acum medic ATI: ”Am rezistat acestor orori nenorocite, alți colegi au rămas infirmi”
de Andreea Cigolea    |    25 Mai 2021   •   09:58

Acum este medic, lucrează la Spitalul Municipal Timișoara, dar are competențe limitate.

”Ce pot învăța aceşti copii de la aceşti educatori? Probabil nimic. Ce sentimente poţi avea? N-ai cum. Empatia, bucuria, fericirea pentru o bomboană, nu aveai. Erai tot într-o luptă, pentru că, de multe ori, mâncarea pe care o primeam noi, în centrele de plasament, nu era tocmai bună.

Majoritatea mâncării era aruncată la porci. Eram bătuţi, bătuţi şi iar bătuţi. Uneori înfometaţi, făceam baie fiecare cum puteam. Spre exemplu, eram ca în armată, când trebuia să faci în 5 minute, să te clăteşti, să te săpuneşti, să te clăteşti din nou, sub apă rece. Nu era apă caldă. Dar uite că am rezistat acestor orori nenorocite şi sunt în viaţă încă. Pe de altă parte, alţi colegi de-ai mei au rămas infirmi, au murit”, a mărturisit Valentin Perduș, conform Aleph News.

Medicii anestezişti au o zicală: îngerii păzitori ai blocurilor operatorii

”Pe tot parcursul şcolarizării mele, la ucenici şi profesională, mergeam la biblioteca din Ploieşti, unde făceam studiu individual: anatomia şi fiziologia omului. Am dat admiterea la Facultatea de Medicină din Oradea, unde, sigur, am promovat admiterea.

Tot anestezie şi terapie îmi doresc. Când eram la Cluj, tot anestezie şi terapie. Făceam gărzi, mergeam în gărzi tot pe secţia de terapie intensivă. Din punctul meu de vedere, este o secţie specială, o secţie în care se adună toată medicina, efectiv toată medicina. Aceşti specialişti, medici, anestezişti, au o zicală: sunt îngerii păzitori ai blocurilor operatorii”, spune Valentin.

×
Subiecte în articol: medic copil Timisoara
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close